Jucătorii de la FC Botoşani şi-au reluat pregătirile. Vezi nou-veniţii!

jucatorii FC Botosani in vestiar
jucatorii FC Botosani in vestiar

Cinci jucători noi s-au alăturat formaţiei FC Botoşani la reunirea lotului care a avut loc joi, pe Stadionul Municipal. Echipa lui Costel Orac i-a transferat în iarnă pe Dinu Todoran (34 ani), Alin Bordeanu (32 ani) şi Ciprian Stanciu (21 ani) de la Victoria Brăneşti, dar şi pe Daniel Vintilă (21 ani) de la FC Argeş şi Bogdan Ghiceanu (25 ani) de la Poli Iaşi. Practic, Bordeanu şi Ghiceanu revin la Botoşani, pentru a juca la echipa la care au jucat în sezoanele trecute.

Vintilă şi Stanciu sunt jucători cu fgoarte multe selecţii în naţionala Under 19 şi au debutat în Liga 1 la 16 ani.

Toţi jucătorii transferaţi în iarnă au fost liberi de contract.

jucatorii FC Botosani la pregatirePe lângă cele cinci transferuri, FC Botoşani are în pregătire şi cinci juniori, doi de la Iaşi şi trei de la Botoşani.

Preşedintele AFC Botoşani, Cornel Şfaiţer,  crede că transferul lui Todoran este cel mai bun transfer al iernii, dat fiind experienţa mijlocaşului care a jucat în Liga I şi în Liga Campionilor.

Eu personal îmi doream la Botoşani un jucător experimentat, un jucător care să dea mai multă maturitate echipei. De la Mircea State nu am mai avut un astfel de jucător, care să ne ajute de la mijloc în sus. Eu am încredere în Tudoran”, a spus Şfaiţer.

Prin venirea lui Bordeanu, va pleca portarul Roheţki. Alţi jucători care se vor despărţi de Botoşani ar putea ajunge la FCM Dorohoi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *