Actuala putere ţine morţiş să regionalizeze România

Regiuni de dezvoltare si judeteActuala putere politică din România insistă pe tema reîmpărţirii României în noi judeţe. După ce au fost prezentate două variante de reorganizare teritorial-administrativă, preşedintele Traian Băsescu vrea acum o împărţire a teritoriului României în opt judeţe, pe structura actualelor regiuni de dezvoltare. Proiectul pentru care actualul Guvern ar putea să îşi asume răspunderea în Parlament, prevede că Botoşaniul va face parte, alături de Iaşi, Suceava, Bacău, Vaslui şi Neamţ, din Moldova de Nord, care, de altfel, în momentul de faţă compun Regiunea de Dezvoltare Regională Nord- Est.

Măsura este susţinută de liderii PDL din Botoşani, în special de primarul Cătălin Flutur. Acesta a declarat, miercuri, că o nouă restrructurare administrativă a României va avea ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, dar şi o mai bună absorţie a fondurilor europene, pe programe ample regionale cu fonduri europene.

Noile structuri- spune Flutur- vor rămâne, se pare, fără prefecţi, dar îşi vor menţine structurile deconcentrate. Ele vor avea, cel mai probabil, un Consiliu Judeţean larg.

Celelalte judeţe ale Moldovei, cărora li se adaugă judeţele Dobrogei, ar urma să constituie Moldova de Sud. Este vorba de Vrancea, Galaţi, Brăila, Tulcea, Buzău şi Constanţa.

Muntenia va cuprinde Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu şi Teleorman, Oltenia va avea în componenţă judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt şi Dolj.
În Banat vor fi incluse judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş, iar în Crişana intră Bihor, Bistriţa Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi Săla).  Un judeţ disticnt va fi Bucureştiul cu Ilfovul, iar un altul Transilvania cu Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna şi Braşov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *