Concurs inedit lansat din partea Direcției de Sănătate Publică Botoșani: ”Școala cu elevi nefumători”

cornel saradan medic dspConcurs inedit lansat din partea Direcției de Sănătate Publică Botoșani în școlile din județul Botoșani, care are scopul de a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii. Cornel Saradan, medic în cadrul DSP Botoșani, a declarat că, din păcate, tot mai mulți tineri încep să fumeze, drept pentru care DSP va derula activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare cu privire la riscurile consumului de tutun, precum şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.

Campania are ca obiective creşterea numărului de persoane care nu încep să fumeze şi a celor care renunţă la fumat, precum și protecţia faţă de expunerea la fumul de tutun.

Există statistici nu prea îmbucurătoare referitor la numărul de persoane care fumează, și o bună parte dintre ei sunt tineri. Aproximativ 30% dintre cetățeni fumează”, a menționat Saradan.

Din acest motiv, DSP lansează un concurs în rândul elevilor. Acesta se va intitula ”Școala cu elevi nefumători”. Concursul constă în trei etape, respectiv până la 1 decembrie are loc înscrierea școlilor la concurs, etapa a doua are loc în perioada decembrie 2018-1 mai 2019.

Elevii vor completa pe un chestionar dacă sunt sau nu fumători. În etapa a doua, școala care nu are elevi fumători este luată în studiu, iar la noi vor veni probe video, filmulețe cu copii din școala respectivă care nu fumeză sau noi putem merge la acea școală să vedem dacă așa este. Alegem o clasă și facem o testare cu teste biochimice și se verifică nicotina, ca să vedem dacă a fumat sau nu în ultimele zile”, a spus medicul botoșănean.

A trei etapă va fi pe 1 mai, atunci când va fi anunțată școala cu elevi nefumători, Pe lângă diplomă se va oferi un premiu de 100 lei școlii.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoșani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Botoșani și Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani, celebrează în data de 15 noiembrie 2018 Ziua Naţională fără Tutun şi organizează în perioada 15 noiembrie – 30 noiembrie 2018 Campania „Alege să fii sănătos! Alege să nu fumezi!”.

 Ziua Naţională fără Tutun este marcată, în fiecare an, în a treia joi din luna noiembrie, printr-o iniţiativă menită a atrage atenţia asupra impactului pe care îl are fumatul asupra sănătăţii oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *