Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Ce nu ai voie să faci sub nicio formă azi. E mare păcat

sf-arhangheli-mihail-si-gavriil4Creștinii ortodocși îi sărbătoresc în data de 8 noiembrie pe arhanghelii Mihail și GavriilDe ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumina” pe cealaltă lume. Superstiţia spune că cei care lucrează în această zi, se vor chinui mult înainte de moarte.

În fiecare an, pe data de 8 noiembrie, Biserică cinstește Soborul Sfinților Mihail și Gavriil și a tuturor Puterilor cerești celor fără de trupuri. Deci, pe 8 noiembrie nu îi prăznuim doar pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, ci pe toate cetele îngerești care nu s-au despărțit de Dumnezeu.

Arhanghelii din calendarul bisericesc sunt conducatorii cetelor de ingeri, avand aripi si purtand sabii, ca simbol al biruintei, si sunt calauze ale sufletelor in drumul acestora spre rai.

like facebookÎn ceea ce privește ierarhia îngerească, Dionisie Areopagitul vede cetele îngerești în număr de nouă, așezate în câte trei grupuri suprapuse: Serafimi, Heruvimi, Scaune; Domnii, Puteri, Stăpânii; Începătorii, Arhangheli, Îngeri. Biserică și-a dat consimțământul asupra acestei ierarhii prin introducerea ei în pictură bisericească.

Pentru că îngerii sunt netrupești, la ei nu se poate vorbi de sex și nici de o transplantare a speciei (Fac 6,2), deci, ei nu se căsătoresc, nu se înmulțesc (Matei 22,30) și nici nu mor (Luca 20, 35-36). Îngerii își transmit unii altora propriile lor gânduri și hotărâri fără să rostească cuvinte. Însă, pentru îndeplinirea slujbei lor, pot luă înfățișare omenească (ÎI Reg 6,17), pot să vorbească, să mănânce, să apăra îmbrăcați și uneori purtând aripi (Fac. 32,25; Luca 24, 4; Matei 28,3; Apoc 14,6).

Lucrarea principală a îngerilor este aceea de a-l întări și susține pe om în a transfigura lumea, scrie CrestinOrtodox.ro.

Arhanghelii sunt reprezentări mitice aparţinând calendarului popular dar care au ca echivalenţi pe Arhanghelii Mihail şi Gavril din calendarul ortodox, celebraţi pe 8 noiembrie. Superstiţiile din popor spun că în această zi este bine să aprinzi o lumânare şi pentru sinucigaşi sau osândiţi. Tot în această zi, se spune că nu e bine să lucrezi. Cei ce o vor face se vor chinui mult înainte de moarte.

În trecut, în societatea tradițională bucovineană, Arhanghelii erau sarbatoriti pentru că „ei sunt păzitorii oamenilor de la naștere și până la moarte, rugându-se lui Dumnezeu pentru sănătatea acestora”. Arhanghelii, în viziunea populară, asistă și la judecată de apoi, sunt patroni ai casei, ard păcatele acumulate de patimile omenești firești și purifică, prin post, conștiințele.

În zonele muntoase, în care Arhanghelii erau celebrați și că patroni ai oilor, stăpânii acestor animale făceau o turtă mare din făină de porumb, numită „turtă arietilor” (arietii fiind berbecii despărțiți de oi), ce era considerată a fi purtătoare de fecunditate.

Această turtă se aruncă în dimineața zilei de 8 noiembrie în tarla oilor, odată cu slobozirea între oi a berbecilor. Dacă turtă cădea cu față în sus era semn încurajator, de bucurie în rândul ciobanilor, considerându-se că în primăvară toate oile vor avea miei, iar dacă turtă cădea cu față în jos era mare supărare în satele și târgurile bucovinene se făceau și se fac și astăzi, de 8 noiembrie, pomeniri și praznice pentru cei morți iar, în biserici, fiecare creștin aprinde câte o lumânare că să aibă asigurată lumina de veci, călăuzitoare pe lumea cealaltă.

În popor, se spune despre Arhanghelul Mihail că are putere asupra Soarelui şi a Lunii, pe care le eliberează din puterea dracilor, atunci când aceştia le fură. De asemenea, se spune că are putere asupra soţiei lui Scaraoţchi, Mamareaua, care vrea să dea drumul la ger, pe pământ, dintr-odată; Arhanghelul Mihail o ţine şi da drumul gerului pe îndelete, ca să se obişnuiască oamenii cu el. La fel Superstiţia spune că dacă faci o turtă şi o arunci între oi la „năpustitul areţilor” şi turta cade cu faţa-n sus, vei avea miei mulţi şi sănătoşi. De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumina” pe cealaltă lume; este bine să aprinzi şi pentru morţii fără lumânare, sinucigaşii sau osândiţii. Superstiţia spune că cei care lucrează în această zi, se vor chinui mult înainte de moarte, potrivit superstitii.ro.

Sursa: Realitatea.net

 

loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*