Primarul Flutur va semna contractul de 5 milioane euro pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Teatrului ”Mihai Eminescu”

teatrul mihai eminescu- botosani 001Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, va semna la sfârșitul acestei săptămâni contractul de finanţare pentru reabilitarea şi consolidarea Teatrului „Mihai Eminescu”. Contractul va fi semnat în prezența directorului Agenției de Dezvoltare Nord-Est, Vasile Asandei, municipalitatea urmând să primească cinci milioane euro. Edilul susține că perioada de desfășurare a contractului va fi de trei ani, însă nu se știe când vor începe efectiv lucrările.

like facebook, stiri, botosaniCred că este o veste extraordinară pentru municipiul nostru și este vorba de rodul unor negocieri, schimbări de proiecte, încercări de aproape doi ani de zile de când m-am întors în primărie. Este o veste extraordinară pentru toţi cei care iubesc teatrul la Botoşani, pentru toţi cei care iubesc arhitectura Botoşaniului şi pentru toţi cei care vedeau această problemă la un moment dat aproape de nerezolvat. Mulţumesc colegilor din primărie care au lucrat efectiv ca acest nou proiect să existe şi să readucem acasă cinci milioane de euro pe care i-am pierdut altădată din diverse motive”, a spus Cătălin Flutur.

Firma care a început lucrările este Victor Construct, iar în cazul în care nu va mai dori să continue lucrările, municipalitatea va organiza o nouă licitație.

În cazul în care suma va fi mai mare pentru finalizarea lucrărilor, diferența va fi acoperită de primărie.

 

One thought on “Primarul Flutur va semna contractul de 5 milioane euro pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a Teatrului ”Mihai Eminescu”

  1. Datimi mie 5 milioane de euro va fac doua cladiri de teatru mai frumoase si maestoase…
    Bani multi domnule director de teatru dumneata nici nu stii ce semnezi banii au alte cai ocolite….poti sa dai cu subsemnatul…. ai grija … milioane de euro…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *