Detalii șocante! Copilul de șapte ani, care ar fi fost strâns de gât de învățător, a făcut pe el de frică. „Mami, nu puteam să respir”

mama copil batut, stiri, botosani

Copilașul de șapte ani, care ar fi fost strâns de gât de învățător, a urinat pe el de frică. Așa l-a găsit mama lui.

Femeia a povestit că învățătorul Dinu Midoschi de la Școala din Viișoara l-a strâns de gât pe copilul său, iar apoi a încercat să îl determine pe băiat să nu povestească nimic din cele întâmplate.

„L-am văzut la gât că era strâns, dar aici pur și simplu avea în jos atârnat, era umflat și era făcut și pe el, săracul. De frică a făcut și pe el. Și l-am întrebat: mami, ce ai pățit? A zis: mami, tu știi că eu nu aveam aer? Așa vorbă mi-a zis. A zis că :domnul învățător m-a strâns de gât. L-am întrebat: dar ce ai făcut de te-a strâns de gât? A zis: păi udam copiii cu apă. Pentru motivul ăsta, dar a zis că l-a luat pur și simplu de gât și l-a dat afară pe hol să își facă temele”, a povestit mama băiatului.

De asemenea, atât femeia, cât și tatăl copilului susțin că învățătorul ar fi fost sub influența băuturilor alcoolice întrucât mirosea a alcool.

Cazul a fost prezentat, în exclusivitate, vineri de BotoșaniNews, la o zi după producerea incidentului revoltător.

Este vorba de un cadru didactic de la școala din Viișoara, care ar fi strâns un elev de gât până l-ar fi lăsat fără aer.

Familia micuțului, elev în clasa I, a sesizat redacția BotosaniNews și cere autorităților școlare și Poliției să facă dreptate în acest caz.

Copilul a fost strâns atât de tare încât pe gâtul acestuia au rămas urme de la mâinile cadrului didactic.

like facebook, stiri, botosaniFamilia copilului susține că învățătorul Dinu Midoschi ar mai fi lovit, în trecut, alți trei copii, o fetiță având ochiul vânăt.

Conducerea școlii a fost informată, însă nu a luat nicio măsură până acum.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru purtare abuzivă.

 

2 thoughts on “Detalii șocante! Copilul de șapte ani, care ar fi fost strâns de gât de învățător, a făcut pe el de frică. „Mami, nu puteam să respir”

  1. Cum este posibil asa ceva? Pana la solutionarea cazului, copilul trebuie mutat in alta clasa si parintii sa l duca la psiholog . Politia i a pus fiola? Daca mamica aceasta are dreptate, vinovat este si directorul unitatii. Demisia de onoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *