Iluminatul public stradal și pietonal din municipiul Botoșani, modernizat cu peste 2,7 milioane euro

iluminat public, stiri, zona industriala, botosaniIluminatul public stradal, pietonal şi ornamental din municipiul Botoșani va fi modernizat cu bani europeni. Consilierii locali au aprobat un proiect care vizează ”eficientizarea iluminatului public stradal, pietonal și ornamental din municipiul Botoșani”, cu o valoare de peste 2,7 milioane euro.

like facebook, stiri, botosaniContribuția municipalității va fi de 2%, adică peste 250.000 lei.

Prin proiect se urmărește eficientizarea sistemului de iluminat public din parcurile Eminescu, Sucevei, Junior, Primăriei, de pe pietonalele Unirii, Bancar, Transilvaniei şi de pe străzile Peco, Sucevei, Ion Pillat (tronsonul dintre Calea Naţională – Poştei), Cuza Vodă (tronsonul dintre Calea Naţională – Marchian) şi Calea Naţională (de la Sucevei până în Zona Industrială).

Pe Strada Cuza Vodă, de pe Marchian până pe Nicolae Iorga, dar și pe Calea Naţională, de la Ion Pillat până pe Sucevei, va fi realizată o rețea de iluminat nouă.

De asemenea, va fi extins iluminatul în  noul cartier ANL Şoseaua Iaşului

One thought on “Iluminatul public stradal și pietonal din municipiul Botoșani, modernizat cu peste 2,7 milioane euro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *