Deputatul Mihaela Huncă a solicitat sprijin financiar pentru județul Botoșani

mihaela hunca pro romania„În ciuda directivelor europene transpuse în legislația națională și în ciuda eforturilor depuse de reprezentanții unităților administrativ teritoriale, aproape 50% din aglomerările cu 2000-10000 locuitori din județul Botoșani sunt în Uniunea Europeană doar cu numele„, a declarat deputatul Pro România Mihaela Huncă.
Deputatul botoșănean a făcut trimitere la Directiva Consiliului Europei 98/83/CE privind calitatea apei destinate consumului uman și la Directiva Consiliului 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate, precizând că nerespectarea acestor directive va conduce la penalități aplicate de Uniunea Europeană, în urma procedurii de infrigement.
„La nivelul județului Botoșani, din cele 40 de aglomerări existente, 13 au elaborat deja studiile de fezabilitate, dar nu au surse de finanțare, iar 6 sunt în curs de elaborare a studiilor de fezabilitate în vederea accesării unei surse de finanțare. Localitățile Albești, Cervicești, Cristești, Dersca, Havârna, Hudești, Lunca, Mihăileni, Nicșeni, Prăjeni, Roma, Suharău, Todireni, Tudor Vladimirescu, Ungureni,Văculești, Vlădeni, Vlăsinești, Vorniceni necesită găsirea unor soluții imediate pentru finanțarea proiectelor” a adăugat Huncă.
Deputatul Mihaela Huncă a solicitat Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Dezvoltării regionale și administrației publice sprijin financiar pentru localitățile enumerate mai sus.
„Nu doar penalitățile financiare pe care riscăm să le primim reprezintă o problemă pentru aceste localități, ci, mai ales, lipsa condițiilor minimale, specifice secolului 21. Această anomalie nu trebuie să mai existe!”, a concluzionat Mihaela Huncă.
loading...

Loading...

Lăsați un comentariu

*