FOTO Pompieri voluntari și elevi din 11 comune din județul Botoșani, pregătiți în domeniul situațiilor de urgență

pompieri voluntari Pompierii voluntari si elevii din 11 unități administrativ teritoriale din județul Botoșani participă, în perioada 28 – 30 septembrie, la o noua editie a campaniei de pregătire a populației în domeniul situațiilor de urgență „Voluntariat – crez si daruinta de la mic la mare”, care se desfășoară în comuna Havarna. Unic la nivel național, proiectul organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga ” al județului Botoșani in colaborare cu Primaria comunei Havana si Fundația pentru SMURD, a ajuns la a doua ediție.

like facebook, stiri, botosaniLa deschidere, alaturi de voluntari si elevi din orasul Darabani si comunele Havarna, Ibanesti, Hudesti, George Enescu, Cordareni, Mileanca, Viisoara, Paltinis, Concesti, si Sulița, au participat subprefectul județului, Petronela Daniela Lozneanu, membrii Autorității Teritoriale de Ordine Publica Botoșani, reprezentantii Direcțiilor pentru Situații Excepționale Bălți și Edinet, colonel Vitalie Șchiopu si colonel Lilian Botnariuc, reprezentantul Inspectoratului Școlar Județean, Paul Bilocopetiuc, precum si reprezentantii comunelor limitrofe.

Pe parcursul celor trei zile, pompierii voluntari isi vor dezvolta si perfectiona deprinderile si aptitudinile in cadrul unor intreceri specifice,  precum realizarea dispozitivului de intervenție, acordarea de prim ajutor și simularea unei intervenții în caz de incendiu. Si pentru ca scopul principal al proiectului este atragerea unui număr cât mai mare de voluntari,  elevii vor fi angrenați in activități practice specifice salvatorilor. Indiferent de locul pe care se vor clasa, toti participantii vor fi câștigători.
IMG-20180928-WA0018
elevi pompieri
pompieri voluntari
pompieri voluntari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *