Sala”Mihai Ursachi” , în incinta Memorialului Ipotești

 

 

foto_Mihai Ursachi_poetul_arhiva Memorialului IpotestiPoetul, prozatorul și traducătorul Mihai Ursachi revine la Ipotești. Pe 24 septembrie 2018 are loc inaugurarea sălii ”Mihai Ursachi” în incinta Memorialului Ipotești.

like facebook, stiri, botosaniÎn această sală, amenajată cu mobilierul și lucrurile personale ale lui Mihai Ursachi și ale fratelui acestuia, Gheorghe Ursachi, donate Memorialului Ipotești de către soția lui Mihai Ursachi, prof. Ana Cojan, biblioteca, cărţile, masa de lucru, fotoliul verde samovarul, mașina de scris, albume și manuscrise vor reconstitui biroul de lucru al poetului Mihai Ursachi.

Inaugurarea va avea loc în prezența prof. Ana Cojan, a scriitorului Lucian Vasiliu, care a mediat aducerea donației la Memorialul Ipotești, a poetei Ana Blandiana, a prof. Mircea A. Diaconu, prof. Vasile Spiridon. La inaugurarea a fost invitat, de asemenea, preotul paroh Radu Brânză, parohia Sfântul Haralambie din Iași, care a avut o relație profundă duhovnicească și de prietenie cu frații Ursachi.

Amintim doar unele dintre drumurile revenirii lui Mihai Ursachi:

  • încercarea de a pleca (evada), traversând Dunărea înot, și revenirea (în fond, oprirea forțată și arestarea) în1961; apoi, plecarea, în 1981, cu o bursa de studiu, în America, de unde a revenit (convins fiind că „locul românilor este în România. America este pentru americani, România este pentru români“) în 1990;
  • instalarea în Iași, în fundacul Dochia, nr. 9, la începutul studiilor și revenirea, la întoarcerea din America, în 1990, tot în Iași, mai întâi, într-un apartament din Tătărași și apoi pe Sărăriei, 140;
  • copilăria la Ipotești, la bunicii de pe mama, studiile la Liceul „A.T. Laurean” din Botoșani; revenirea, în 1991, la Botoşani pentru primirea Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opera Omnia și revenirea simbolică, care se va întâmpla pe 24 septembrie 2018, prin inaugurarea sălii ”Mihai Ursachi” în incinta Memorialului Ipotești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *