Fostul lider PSD Botoșani, Andrei Dolineaschi, scapă de acuzațiile din dosarul DNA. Ce au dispus procurorii!

andrei dolineaschi, stiri, botosaniFostul președinte al organizației județene a Partidului Social Democrat, Andrei Dolineaschi, a scăpat de acuzațiile din dosarul de corupție în care era anchetat de procurorii DNA Oradea.

Dosarul în care fostul deputat de Botoșani, care a deținut până în 2015 și funcția de secretar general al PSD, a fost clasat. Practic, în baza unei rezoluții emise pe 9 august, anchetatorii au confirmat că fapta de care Dolineaschi era acuzat nu există.

like facebook, stiri, botosaniFostul lider PSD Botoșani a fost anchetat de procurorii DNA pentru complicitate la folosirea influenței sau autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în dosarul în care a fost anchetat și vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, scos, la rândul său, nevinovat.

Potrivit DNA, în perioada august-octombrie 2013 Mircea Govor a făcut demersuri, prin intermediul lui Dolineaschi, pe atunci secretar general al PSD, pe lângă persoane din conducerea ANAF pentru a obține numirea în funcții de conducere a unor persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *