Expoziție foto-documentară la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi

AFIS DOROHOIjpg_Page1Muzeul de Științele Naturii Dorohoi vă invită în perioada 13 august – 17 septembrie 2018, să vizitați expoziția foto-documentară ,,Centrul artistic Baia-Mare – Artisti și toposuri,  organizată de Muzeul Județean de Artă ,,Centrul Artistic Baia-Mare”.

Expoziția reprezintă un compendiu de istorie culturală în imagini a Școlii Băimărene de Pictură 1896 – 1989.

Apărută în perioada Belle Époque, în 1896, Școala de la Baia Mare a fost o mișcare artistică care a luat ființă în jurul pictorului Simon Hollósy, consolidându-se ca una dintre cele circa 40 de reputate „colonii” europene de la cumpăna secolelor XIX-XX.

Școala Băimăreană de Pictură este  printre puținele școli de artă europene  în care viața artistică s-a desfășurat neîntrerupt timp de mai bine de un secol, aici lucrând, vremelnic sau permanent,  peste 3.500 de artiști plastici (pictori, sculptori, graficieni, ceramiști, designeri) din țară și din spațiul central și est-european.

Expoziția va fi itinerată și la Muzeul de Arheologie Săveni – luna septembrie 2018.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *