23 de contracte prin PNDL semnate de primarul municipiului Botoșani. Doar unul este în derulare

Primaria BotosaniPrimarul municipiul Botoșani, Cătălin Flutur, a semnat ultimele trei contracte prin PNDL. În total, au fost semnate pentru Botoșani 23 de contracte, însă doar unul este în derulare, respectiv dotarea laboratorului de fizică de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”.

Cele trei contracte semnate recent vizează investiții la Grădinița 22, Grădinița 19 și Liceul cu Program Sportiv.

Am reușit și am semnat 23 de contracte prin PNDL II, cu o valoare totală de 15, 5 milioane lei, din care alocarea de la bugetul de stat este 12,9 milioane lei, iar de la bugetul local peste 2,5 milioane lei. În derulare nu avem decît primul contract semnat , respectiv dotarea laboratorului de fizică de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, toate celelalte contracte sunt în diferite faze de evaluare, sunt în lucru. Cel mai important rămâne reabilitarea străzii Drumul Tătarilor. Sper să reușim într-un timp cât mai scurt, bineînțeles dacă vom găsi proiectanți care să ne facă acest lucru, să îl scoatem la licitație, undeva până la jumătatea lui august. Pentru toate celelalte proiecte am semne de întrebare dacă cineva va veni să lucreze pe acești bani. Avem aceleași probleme ca la tot ce înseamnă proiecte până acum, de a nu găsi executanți”, a menționat Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *