Răzvan Rotaru, deputat PSD: „Pentru a avea tineri instruiți și pregătiți pentru piața muncii propun stagii de orientare vocațională și platformă online de promovare a locurilor de practică

deputat Razvan Rotaru- PSD- BotosaniDeputatul PSD Răzvan Rotaru a anunțat vineri că va propune ministerelor de resort flexibilizarea condițiilor de practică astfel încât să permită mai multor operatori economici să se implice în instruirea elevilor și studenților astfel încât aceștia să se poată pregăti pentru condițiile reale din piața muncii din România.

Din studiile analizate și din dezbaterile pe care le-am avut cu mai multe asociații de tineret am constatat că foarte mulți tineri sunt demoralizaţi după terminarea liceului, desconsiderându-se şi pierzându-şi ambiţia de a-şi mai continua studiile şi de a ajunge să lucreze în domeniile care le-ar plăcea. De aceea, în opinia mea, atât elevii, cât și studenții trebuie să aibă oportunitatea de a experimenta un prim job prin stagiile de practică direct la angajator, încă din timpul studiilor liceale și universitare. În acest fel, perspectiva acestora se schimbă şi descoperă o nouă şansă către o viitoare carieră”, a declarat Răzavan Rotaru.

Deputatul social-democrat botoșănean propune două soluții pentru îmbunătățirea programelor de practică care funcționează în prezent la nivelul sistemului de învățământ din România. Astfel, acesta are în vedere pe de-o parte introducerea unui stagiu preliminar de practică pentru orientarea vocațională, iar pe de altă parte punerea în legătură a angajatorilor cu tinerii ale căror competenţe profesionale se potrivesc cu ceea ce au ei nevoie prin realizarea unei platforme online pentru promovarea activităților de practică.

Avem nevoie de o consiliere și ghidare a tinerilor către ceea ce își doresc, apoi de o instruire adecvată profilului lor în domeniile în care se caută specialitatea în care se pregătește fiecare și în final să îi expunem pe aceştia către mediile profesionale de muncă. Stagiul preliminar de practică are rolul de a permite orientarea vocațională a elevilor și studenților către domeniile în care consideră că pot performa. Este important pentru elevi și studenți să știe exact ce presupune o anumită activitate, înainte de a fi puși în situația de a opta pentru o profesie sau alta”,a arătat deputatul PSD.

Acest stagiu va fi organizat în cadrul unității de învățământ și va consta într-o informare a elevilor și studenților cu privire la activitatea propriu-zisă pe care o presupune o anumită specializare practică.

În ceea ce privește platforma online pentru promovarea activităților de practică, aceasta va permite atât elevilor și studenților, cât și operatorilor să caute, respectiv să propună oferte de practică. Totodată, această platformă va permite realizarea unei evidențe precise privind gradul de ocupare a locurilor de practică pentru toți elevii și studenții și la nivelul tuturor unităților de învățământ din România”, a subliniat Răzvan Rotaru.

În toate statele care au introdus astfel de platforme online pentru întâlnirea cererii cu oferta s-a înregistrat o creștere considerabilă a gradului de participare a sectorului privat la programele de practică. Două exemple de succes sunt Germania și Australia, unde societățile private acoperă aproape integral necesarul de locuri de practică.

One thought on “Răzvan Rotaru, deputat PSD: „Pentru a avea tineri instruiți și pregătiți pentru piața muncii propun stagii de orientare vocațională și platformă online de promovare a locurilor de practică

  1. Pentru a avea tineri instruiti este suficient sa renuntati la furat, sa-l lasati pe dragnea (exact, cu d mic…) sa se duca unde-i este locul si sa nu mai sustineti un guvern plin de incompetenti, corupti si mincinosi rupti de realitate. Astfel, tinerii instruiti vor ramane in tara… Voi, pzd-istii, sunteti rusinea acestei tari, in frunte cu planta aia de dancila…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *