Angajata unui CAR, condamnată după ce a furat banii deponenților

bani, masina numarat bani, stiri, botosani, frauda bancara,O femeie din județul Botoșani a fost condamnată pentru delapidare, vineri, după ce a sustras peste 300.000 de lei din banii clienților săi și ar fi făcut credite în numele acestora. Daniela Olimpia Anghelache a fost condamnată la doi ani de închisoare sub supraveghere, pentru că, în calitate de casier la Casa de Ajutor Reciproc (CAR) din Vorona, a delapidat suma de 348.442 de lei.

Faptele s-au petrecut în perioada 2009-2013, iar la scurt timp după ce și-a dat seama de gravitatea lor femeia a părăsit locul de muncă și a fugit în Italia.

like facebook, stiri, botosaniDaniela Olimpia Anghelache a fost condamnată definitiv de Curtea de Apel Suceava.

Pe timpul executării pedepsei sub supraveghere, aceasta „are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, apreciat ca adecvat de către Serviciul de probaţiune Botoşani”, dar și „să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei com. Corni, jud. Botoşani sau în cadrul Primăriei mun. Botoşani, jud. Botoşani, afară de cazul în care inculpata va face dovada că din cauza stării de sănătate, nu va putea presta muncă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *