Elevii de la Colegiul AT Laurian Botoșani, învăţaţi să scrie proiecte pentru fonduri europene

proiect, colegiul at laurian, stiri, botosaniUn grup de elevi ai Laurianului învaţă să scrie proiecte finanţabile din fonduri UE alături de trei specialişti veniţi tocmai din Italia. Reprezentanţi ai Human Rights Youth Organisation, tinerii sunt ei înşişi în România graţie unui proiect prin intermediul căruia caută şi iniţiază diverse parteneriate pentru viitoare colaborări internaţionale între şcoli, organizaţii de tineret, sau alte structuri din educaţie din statele UE. Laurienii au fost selectaţi de profesorul Ana Tănasă, iar lucrul la viitorul proiect a făcut progrese considerabile în cele două săptămâni derulate. De altfel, Colegiul Naţional „A.T Laurian” are deja o experienţă vastă în conceperea şi derularea proiectelor Erasmus +, fiind una dintre unităţile şcolare preuniversitare cu un număr considerabil de documentaţii depuse cu succes la autorităţile ce finanţează schimburile de experienţă cu sistemele de educaţie din alte ţări.

O echipă a Laurianului tocmai s-a întors din Daugavpils, Letonia, unde reprezentanţi din şapte ţări au participat la o mobilitate transnaţională. Este vorba despre proiectul ” Sharing the world: disability and displacement”, finanţat de Comisia Europeana în cadrul programului Erasmus +.

“Am vizitat şcoli, instituţii care lucrează cu elevi cu nevoi speciale, am prezentat exemple de bună practică în lucru la clasă, ne – am împărtăşit experienţe din viaţa la catedră, am lucrat la metode şi tehnici de identitate vizuala, într – un cuvânt, ne – am îmbogăţit!”, descrie pe scurt experienţa din Letonia profesorul Ana Tănasă.

like facebook, stiri, botosani Preocuparea pentru realizarea şi derularea proiectelor din domeniul educaţiei, finanţate de UE sau din alte fonduri externe, rămâne o prioritate pentru specialiştii care conduc învăţământul botoşănean. Aşa cum inspectorul şcolar de specialitate, Rodica Mighiu, explica recent, sunt în continuare linii de finanţare deschise pentru acest domeniu, site-urile speciale erasmusplus.ro şi etwinning.ro oferind toate detaliile privind paşii ce trebuie făcuţi şi termenele viitoare până la care se pot depune formularele. Inspectoratul Şcolar organizează periodic cursuri pentru ca dascălii să înveţe să realizeze şi să deruleze aceste proiecte ce permit schimburile internaţionale de experienţă didactică, iar faptul că au început să fie învăţaţi şi elevii să conceapă astfel de documentaţii este lăudabil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *