Concurs de jurnalism pentru copii și adolescenți, ajuns la cea de-a V-a ediție

buzzConcursul de jurnalism “Botoșani, orașul meu drag” a ajuns, anul acesta, la cea de-a V-a ediție. Evenimentul face parte din proiectul B.O.M.D – concurs de jurnalism pentru copii și adolescenți, finanțat 80% de Primăria Botoșani, 20% de Asociația Buzzmedia și reprezintă pentru membrii cercului de jurnalism “Micii reporteri” al Asociației Buzzmedia un exercițiu jurnalistic foarte util.

Dincolo de faptul că participanții cunosc orașul în care locuiesc, înțeleg cum și ce înseamnă meseria de jurnalist. Copiii împărțiți pe echipe primesc câte un subiect pe care îl transformă în reportaj  sau relatare video, scrisă și audio. Merg pe teren, scriu textele, participă la montajul reportajului și învață să lucreze în echipă.

A cincea ediție înseamnă însă mai mult pentru că aduce o categorie nouă de vârstă. Dacă până acum competiția era adresată copiilor cu vârste până în 15 ani, de anul acesta, noua categorie permite și celor care au peste 16 ani să participe la concurs.

La categoria 16-20 ani, participarea se face individual, aceasta fiind considerată o etapă de pregătire pentru meseria de jurnalist pe care micii reporteri, membri ai cercului de jurnalism ar putea s-o îmbrățișeze.

Categoria aceasta de vârstă reprezintă în fapt proba pentru evaluarea cunoștințelor dobândite și modul în care sunt ele puse în practică.

Secțiunile concursului sunt Reportaj video, Presă scrisă-in memoriam Dorian Stoianovici (fondatorul ediției de Moldova a ziarului România liberă) și Radio.

Activitățile proiectului au început cu constituirea echipelor și alegerea subiectelor care urmează să fie transformate în reportaje. Participanții la cateogria Buzz (9-11 ani și respectiv 12-15 ani) au primit, odată constituiți în echipe câte un citat prin tragere la sorți, iar cei care participă la categoria superioară de vârstă au tras  la sorți o zonă din oraș unde vor trebui să identifice un subiect de reportaj.

La finalul verii, copiii vor primi premii la toate secțiunile, iar Europe Direct Botoșani, în calitate de partener, va oferi, de asemenea, premii participanților care realizează lucrări ce au în conținutul lor teme de interes european.

Sâmbătă, 26 mai, a avut loc ședința de constituire a echipelor și odată formate, liderii lor au tras fiecare câte un citat pe care vor trebui, împreună cu echipele lor, să-l transforme într-un reportaj dedicat orașului. Cei mai mari își caută deja posibilele subiecte pe zonele pe care le-au primit.

Echipele și subiectele primite le puteți consulta aici.

One thought on “Concurs de jurnalism pentru copii și adolescenți, ajuns la cea de-a V-a ediție

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *