Decizia anunțată duminică de Poliția Română: Mașinile care au inspecția tehnică expirată devin neînmatriculate. De când se aplică măsura!

masini intersectie, stiri, botosani, calea nationala, casa cartiiPolițiștii vor dispune, începând cu 20 mai, suspendarea înmatriculării în cazul în care inspecția tehnică periodică a vehiculului nu este valabilă și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului, a anunțat, duminică, Poliția Română.

Începând cu 20 mai 2018, vor intra în vigoare o serie de prevederi care modifică și completează Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195 din 2002, privind circulația pe drumurile publice din România.

Astfel, printre noutăți, se numără suspendarea înmatriculării, care reprezintă o operațiune administrativă ce constă în interzicerea temporară a dreptului de a pune în circulație și a utiliza un vehicul pe drumurile publice.

like facebook, stiri, botosaniConform legii, va fi aplicată suspendarea de drept a înmatriculării vehiculului pentru care inspecția tehnică periodică nu este valabilă. În cazul depistării în trafic a unui vehicul a cărei inspecție tehnică periodică a expirat, pe lângă sancțiunea contravențională principală, vor fi reținute și certificatul de înmatriculare, plăcuțele cu numărul de înregistrare și se va elibera dovadă fără drept de circulație.

Suspendarea de drept a înmatriculării încetează la data la care vehiculul trece o nouă inspecție tehnică periodică.

De asemenea, suspendarea înmatriculării se aplică și în cazul în care noul proprietar nu a solicitat autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului. Suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravențieși se sancționează cu amendă de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *