FOTO Tone de gunoaie ridicate de pe marginea drumurilor. Administratorii drumurilor cer ajutorul Poliției și Gărzii de Mediu

gunoi pe marginea drumurilor , stiri, botosaniAdministratorii drumurilor naționale cer sprijinul autorităților statului pentru identificarea persoanelor care aruncă gunoaie pe marginea drumului.

Directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Ovidiu Laicu, a solicitat intervenția Poliției și a Gărzii de Mediu, pentru depistarea și sancționarea celor care încalcă normele de mediu.

DRDP Iași face încă o dată apel la înțelegerea și bunul simț al conducătorilor auto, trăgând totodată un semnal serios de alarmă către autoritățile competente – Garda de Mediu, poliția locală și cea națională – în sensul depistării și sancționării celor care se fac responsabili de perturbarea gravă a normelor de conviețuire socială, dar și al verificării agenților economici, în sensul existenței sau nu a contractelor pentru ridicarea gunoiului menajer”, se arată într-un comunicat de presă semnat de Ovidiu Laicu.

Acesta spune că, zilnic, angajații DRDP Iași sunt nevoiți să strângă sute de kilograme de deșeuri de pe acostamentele drumurilor naționale din subordine, dar și din parcările special amenajate, în ciuda faptului că acestea sunt echipate cu coșuri de gunoi.

like facebook, stiri, botosaniAstfel de situații întâlnim zilnic pe drumurile naționale din regiune. Avem un program periodic de salubrizare a spațiilor aflate în subordinea noastră, dar, de multe ori, lipsa de civilizație depășește puterea noastră de intervenție. Cel puțin în perioada Sărbătorilor Pascale, lucrătorii noștri au strâns sute de kilograme de astfel de deșeuri în fiecare zi, mulți punându-și întrebarea dacă mai sunt drumari sau operatori de salubritate. Iar aici nu îi suspectăm doar pe participanții la trafic, adică pe cei care aruncă un PET sau un ambalaj pentru gustări, ci și localnicii sau operatorii economici, care folosesc parcările și acostamentele drumurilor naționale pe post de vărsători de gunoi, aruncând saci întregi de gunoaie, dar și uleiuri sau diverse reziduuri, cu un impact devastator asupra mediului”, a declarat Ovidiu Mugurel LAICU, directorul general regional al DRDP Iași.

 

gunoi pe marginea drumurilor , stiri, botosaniDRDP informează că în această perioadă desfășoară un amplu program de salubrizare a acostamentelor și spațiilor din vecinătatea drumurilor naționale, de pe raza tuturor celor nouă Secții de Drumuri Naționale din subordine.

DRDP Iași stă la dispoziția tuturor participanților la trafic prin Dispeceratul său – tel. 0232/213168, pentru orice probleme legate de starea carosabilului. Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale.

2 thoughts on “FOTO Tone de gunoaie ridicate de pe marginea drumurilor. Administratorii drumurilor cer ajutorul Poliției și Gărzii de Mediu

  1. Aveți dreptate, însă și noi conducătorii auto facem apel la bunul simț al dvs. dacă aveți, să faceți drumurile ca lumea că sunt niște gropi în asfalt care ne afectează mașinile !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *