FOTO Reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene, la Colegiul Național ”A.T.Laurian”

elevi laurian 1Forţele Aeriene Române a organizat campania de promovare a carierei militare, vineri, la Colegiul Național A.T. Laurian din Botoșani.

like facebook, stiri, botosaniElevii claselor a XI-a și a XII-a au aflat detalii privind oferta educațională a învățământului militar de aviație și aspecte legate de viața piloților și a militarilor din Forțele Aeriene, oferite de reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene, Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri și ai Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene, alături de militari din cadrul Bazei 95 Aeriene.

Programul activității a cuprins și vizitarea unui stand al ofertei educaționale.

A atras aplauze la scenă deschisă botoşăneanul Robert Constantin Creţu, elev în anul II al Şcolii de maiştri militari şi subofiţeri, care a explicat motivele pentru care maiştrii militari sunt „idolii piloţilor”, responsabilitatea, stabilitatea şi frumuseţea carierei pe care a ales-o. Absolvent al Liceului Teoretic „Nicolae Iorga”, tânărul a povestit cum a învăţat, cum a intrat în şcoala de la Buzău, dar şi cum este organizată o zi din viaţa unui elev ca el. Solda, asigurările medicale ale întregii familii, siguranţa unui loc de muncă la finalul şcolarizării, deschiderea spre instituţiile militare naţionale şi internaţionale, specializarea ca masteri şi doctori în diverse ştiinţe conexe, dar mai ales posibilitatea de a petrece sute şi mii de ore la mii de kilometri înalţime sunt principalele atuuri ce dau greutate ofertei unei cariere militare.

Campania de promovare a carierei militare în cadrul Forțelor Aeriene Române se desfășoară în perioada 19.03-28.03.2018, în 8 municipii reședință de județ: Târgoviște, Călărași, Slobozia, Vaslui, Botoșani, Focșani, Cluj-Napoca și Baia Mare.

Evenimentul este organizat de Statul Major al Forțelor Aeriene, în colaborare cu Direcția Management Resurse Umane și inspectoratele școlare din cele 8 localități.

laurian forte aeriene

laurian forte aeriene 1

laurian elevi forte aeriene

elevi laurian

 

 

 

One thought on “FOTO Reprezentanți ai Academiei Forțelor Aeriene, la Colegiul Național ”A.T.Laurian”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *