Șoferul unui Mercedes căutat după ce ar fi produs un accident, apoi și-a văzut de drum. Cinci persoane s-au răsturnat cu mașina

stiri, botosani, stiri din botosani, accident (1)Șoferul unui Mercedes este căutat de polițiști, dar și de cei implicați într-un accident rutier, care a avut loc duminică, pe drumul Suceava- Botoșani. Cinci persoane s-au răsturnat cu mașina, iar șoferul susține că individul cu un Mercedes a intrat pe contrasens și în încercarea sa de a evita impactul cu acesta, a tras de volan și s-a răsturnat cu mașina.

„Se caută un Mercedes negru, model 2004, E class, numere de Suceava, posibil că numărul să aibă în componența „W”, folie luneta și geamuri spate. Acesta a provocat un accident ieri 11.03.2018 in timp ce se deplasa spre Suceava, pe raza localității Vlădeni după ce a pătruns pe sensul opus de mers, apoi și a continuat drumul, la ora 13.06 a ieșit din Botoșani, in jur de ora 13.40 ar fii intrat în Suceava, poate are cineva informații sau in acest interval a trecut cineva care are avea camera de bord sa putem identifica mașina și conducătorul. Mesaj pt șofer: este doar o chestiune de timp până vei fii identificat, mai multe imagini video urmează să fie ridicate”, este mesajul transmis pe paginile de socializare pentru găsirea șoferului vinovat.

Cinci persoane, printre care un copil și o femeie însărcinată, au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc duminică, pe drumul Suceava- Botoșani.

Un șofer de 40 de ani, Nicolai Zveduneac, circula cu un Mercedes Benz dinspre Suceava spre Botoșani, iar la ieșire din Vlădeni a tras dreapta de volan, a prins acostamentul, a încercat să revină, a tras stânga de volan, a intrat pe contrasens, a ieșit de pe carosabil, unde a lovit rigola de beton și s-a răsturnat.

like facebook, stiri, botosaniȘoferul spune că a fost nevoit să tragă dreapta de volan din cauza unui alt Mercedes care venea din sens opus și a intrat pe contrasens, fiind cât pe ce să se izbească în el.

Un copil, dar și femeia însărcinată au avut nevoie de îngrijiri medicale. Toate cele cinci persoane implicate sunt din Suceava.

One thought on “Șoferul unui Mercedes căutat după ce ar fi produs un accident, apoi și-a văzut de drum. Cinci persoane s-au răsturnat cu mașina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *