Performanţa remarcabilă a unui elev român dintr-o familie monoparentală. Cum a fost admis la una dintre cele mai prestigioase academii aeriene din lume

bogdan barabasa, stiri, botosani, dorohoi, adevarulBogdan Barabasa, un elev din Dorohoi, a fost selectat de una dintre cele mai importante academii pentru pregătirea piloţilor civili din lume, Baltic Aviation Academy, din Lituania, unde concurenţa era de 11 pe loc. Totodată, datorită rezultatelor obţinute la numeroasele testări, a fost admis şi în programul de antrenament al unei cunoscute companii aeriene, unde va şi lucra după absolvirea studiilor.

Baltic Aviation Academy, o şcoală de aviaţie civilă din Lituania, este inclusă de site-urile de specialitate în top 5 mondial, iar la nivel european se află în top 3. Tocmai de aceea, concurenţa pentru un loc la această academie de zbor este acerbă, cu o mulţime de candidaţi de pe tot mapamondul, dar în special de pe bătrânul continent.

Cu toate acestea, un elev român a reuşit să uimească stafful de la Baltic Aviation Academy reuşind, după nici o lună de pregătire, să treacă cu brio toate testele deosebit de dure ale şcolii de piloţi din Lituania. Elevul se numeşte Bogdan George Barabasa, are 19 ani, este din municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani, şi a reuşit să facă faţă unei concurenţe de 11 candidaţi pe loc la Baltic Academy.

Bogdan George Barabasa are 19 ani şi este elev în clasa a XII-a la Liceul „Regina Maria“ din Dorohoi, una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ din judeţul Botoşani. Testările din Lituania, pentru intrarea la Baltic Aviation Academy, au început în primele zile ale lunii februarie. Deşi concurenţa a fost de 11 candidaţi pe loc, Bogdan a impresionat cu abilităţile sale şi a fost selectat rapid.

Elevul român a fost supus unor teste teoretice de matematică, fizică, logică, dar şi unor teste practice, de tip multitasking şi simulatoare de zbor.

„Au fost două teste făcute special pentru piloţi. Primul se numeşte profile XT şi este mai mult psihologic şi pentru a vedea modul cum gândesc, dacă sunt potrivit pentru meseria de pilot de avioane transport pasageri. În aceeaşi zi, în cadrul aceleiaşi testări, am dat şi o evaluare la limba engleză, care trebuie cunoscută foarte bine. A urmat o nouă etapă de testare la matematică şi la fizică. A urmat, bineînţeles, şi testarea pe simulatoare multitasking, pentru a vedea inclusiv viteza de reacţie, capacitatea de decizie în anumite situaţii şi aşa mai departe“, spune elevul din Dorohoi.

Culmea, pentru toate aceste teste de foc, Bogdan Barabasa nu s-a pregătit în mod special. S-a hotărât să meargă la Baltic Aviation Academy abia la finele anului 2017. A avut la dispoziţie mai puţin de o lună pentru a se pregăti la matematică, fizică şi engleză. Mai mult decât atât, probele de simulator au fost la prima vedere, cu doar cinci minute de încălzire.

De-abia în ianuarie am aflat că trebuie să merg la testări în februarie şi atunci am început să învăţ la fizică mai mult, pentru că partea de matematică mi s-a părut destul de uşoară.   Adică ceva mai puţin de o lună am avut la dispoziţie. La partea cu simulatoarele am făcut pe loc. Din fericire, am avut cinci minute de încălzire înainte. Nu am mai urcat pe un simulator“, spune Bogdan Barabasa. Performanţele elevului botoşănean la aceste teste i-au determinat pe reprezentanţii unei foarte cunoscute companii aeriene din Europa, specializată în transport călători, să-i ofere o bursă, dar şi un post de pilot în cadrul companiei, după finalizarea cursurilor.

Deşi s-a hotărât din scurt pentru aplicarea candidaturii la Baltic Aviation Academy, alegerea lui Bogdan nu este întâmplătoare. A fost pasionat din copilărie de zbor, de avioane şi mai ales de meseria de pilot. Culmea, nu şi-a dorit, ca mulţi alţi copii care-i împărtăşeau visul, să zboare pe un avion militar, ci pe unul civil, şi mai precis de transport persoane. Până la plecarea în Lituania, însă, a privit avioanele doar la televizor. Acesta a fost primul său zbor în calitate de pasager.

like facebook, stiri, botosaniDe mic mi-au plăcut avioanele. Nu ştiu de ce, dar nu mi-a atras atenţia aviaţia militară. Mereu m-au fascinat, prin documentare, prin filme, piloţii de pe liniile de transport persoane. Mă atrăgea enorm ideea de a pilota un asemenea avion şi de a duce oamenii, rapid şi în siguranţă, acolo unde visează să ajungă“, spune Bogdan Barabasa.

Gabriela Toma, mama lui Bogdan, confirmă: „Şi-a dorit de mic să fie pilot civil. Am tot căutat opţiuni în România, dar nu am găsit nimic care să nu implice costuri foarte mari şi care să-i ofere ceea ce-şi dorea“.

Pentru elevul din Dorohoi a contat foarte mult să aibă şi un viitor după absolvirea studiilor. Mai ales că vine dintr-o zonă săracă a ţării şi dintr-o familie cu posibilităţi financiare modeste. După finalizarea celor doi ani de studii la Academia din Lituania, va avea asigurată o slujbă. „Faţă de ceea ce găseam în România, este o şcoală mult mai bună ca pregătire a piloţilor şi, totodată, îmi oferă o slujbă după finalizarea studiilor. Oricum am această ofertă de la o companie aeriană importantă. Cel puţin patru ani, după terminarea studiilor în Lituania, voi fi copilot la această companie, pe aeronavele lor de pasageri, iar apoi sper să devin căpitan“, spune Bogdan Barabasa.

Reuşita de excepţie a elevului botoşănean nu este o surpriză pentru colegi şi profesori. Bogdan Barabasa a fost mereu un elev cu performanţe deosebite la învăţătură. A participat la olimpiade şcolare şi la concursuri de informatică şi de engleză.

„Este unul dintre elevii etalon ai liceului nostru. A participat la numeroase concursuri şi olimpiade şcolare. Este un copil deosebit şi, la cât de serios este în tot ceea ce face, va avea o carieră de succes“, spune Gabriela Bolohan, directorul adjunct al liceului „Regina Maria“ din Dorohoi.

Elevul dorohoian a obţinut toate aceste performanţe în ciuda faptul că vine dintr-o familie greu încercată. Mai precis, a crescut doar cu mama, după ce părinţii au divorţat. Mai are şi o soră, mai mică, la acelaşi liceu, de asemenea un elev foarte silitor. Toţi trei locuiesc într-un apartament cu două camere din Dorohoi. Gabriela Toma, mama lui Bogdan, a muncit aproape zi şi noapte, pentru a-şi hrăni şi a-şi creşte copiii aşa cum trebuie. Munceşte ca bucătar oriunde se poate. A mers aproape prin toată ţara la diferite evenimente.

Am făcut tot ce mi-a stat în puntinţă pentru a le asigura un trai decent. Am muncit ca să nu sufere lipsuri şi să nu le frâng aripile. Sunt copii deosebiţi şi educaţia lor este foarte importantă“, spune Gabriela Toma.

Citeste mai mult: adev.ro/p5dni5

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *