Discuții pe tema străzilor impracticabile și pline de noroi din Botoșani: Sunt străzi unde nu s-a intervenit și tot sare capul din mașină

marian murariuProblema străzilor din Botoșani, impracticabile din cauza noroiului, a fost discutată joi, la primărie, de reprezentanții societăților implicate în lucrările la reţelele de apă şi canalizare. Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, a declarat că zeci de sesizări au ajuns la primărie cu privire la străzile pline de noroi și, spune el, s-a constatat că în mare măsură sunt străzi pe care s-a intervenit prin proiectul de extindere a rețelelor de apă-canal, proiect derulat de societatea Nova Apaserv cu fonduri europene.

like facebook, stiri, botosani”Dorim să se prezinte o soluție, pentru că aceste străzi sunt predate constructorului până la terminarea lucrărilor și sunt în responsabilitatea dvs de a le readuce la starea inițială. Noi vedem munți de noroaie și se circulă foarte greu”, a declarat viceprimarul Murariu.

reprezentanti elsaco nova apaserv lucrari canalzareDoru Ciubotaru, managerul proiectului, susține că problema a apărut pe străzile care sunt pietruite. El a menționat că sunt străzi din municipiul Botoșani unde nu s-au făcut lucrări la rețeaua de apă și canalizare, ”și tot sare capul din mașină”.

După terminarea lucrărilor de montare a conductelor, respectiv a racordurilor de pe canalizare sau branșamentelor pe rețelele de apă se trece la refacerea structurii rutiere. Problemele care au apărut în acestă perioadă, în 99%, sunt pe aceste drumuri pietruite. Am fost în urma sesizărilor primite și am intervenit. Și după ce se va termina proiectul și se va da în primire înapoi către primărie, unele probleme vor rămâne. Acele drumuri nu au rigolele unde să se ducă și să se scurgă apele din ploi sau dezghețarea zăpezii. marian murariu”, a menționat Ciubotaru.

Reprezentantul firmei Elsaco, cea care execută lucrările, a declarat că lucrările sunt pe ultima sută de metri și că în vara acestui an vor fi finalizate.

In acest moment lucrările sunt pe ultima sută de metri. Mai avem lucrări pe câteva străzi Calea Națională, Hatman Arbore, Grăniceri. Termenul finalizare 6 august și suntem aproape convinși că vom finaliza”, a menționat reprezentantul Elsaco.

4 thoughts on “Discuții pe tema străzilor impracticabile și pline de noroi din Botoșani: Sunt străzi unde nu s-a intervenit și tot sare capul din mașină

  1. E pe draq sa va ia. Sunteti aproape convinsi;)))) . Eu sunt mai convins ca daca turnati yn strat de piatra lumea era multumita. Pe str Peco garantia expira in luna Aprilue sau Mai, deci numai bine ati scapat.

    1. In legatura cu relatarile reprezentantilor ELSACO din data de 22 februarie la conferinta de presa vreau sa prezint si punctul de vedere al cetatenilor din zona care nu au avut posibilitatea sa se exprime la masa dialogului.
      De ce nu au fost sinceri domnii CIUBOTARU si IURAC, de ce au denaturat realitatea din zona in care de 2 ani isi bat joc de cetateni prin pasivitatea de care dau dovada? Cu ce sunt copii nostri vinovati sa mearga la scoala prin noroi pana la glezne? Stimati edili, sincer va spun ca reprezentantii lui EFTIMIE de la Elsaco mint cu nerusinare. Ce numesc ei pietruire: In diminetile geroase de 21-22 februarie, cand solul era inghetat, au trimis cativa muncitori cu lopeti, un buldoexcavator care a circulat un pic sa vada cetatenii ca se lucreaza iar stratul de balast imprastiat are granulatie f. mica, plin de nisip nespalat, avea o grosime de 2-3 centimetri imprastiat asa doar ca sa apara in poze ca ar fi pietruite strazile. Cand s-a dezghetat pamantul, dupa 3-4 ore la amiaza starea strazilor Casin si Musat Voda au redevenit in starea initiala. Ing IURAC nu intelege ca daca nu se taseaza bine pamantul afanat din zona unde au sapat, permanent se vor forma acele gropi care ajung si la 0,5 metri adancime pe alocuri. Nu exista in aceasta zona santiere sau cladiri in constructie, nu circula masini de mare tonaj, nici macar ocazional, singurele masini fiind autoturismele locatarilor. Nu se deverseaza ape menajere in strada cum se sustine dar de la defectiunile neremediate la conductele montate de ELSACO pentru apa si canalizare uneori ,,izvoraste,, apa in unele zone, au facut canalizarea dar nu au conectat-o si apa pluviala care patrunde in retea refuleaza prin gurile lor de canali in strada, formand baltoace in care se afunda rotile pana la osia autoturismelor. Mormanele de pamant la care se refera mincinosii au fost formate pe terenuri virane tot de catre ei cand au depozitat surplusul de pamant rezultat in urma nivelarii strazilor cu buldoexcavatoarele deoarece nu au tasat corespunzator santurile ce le-au sapat si a ramas pamant in exces pe care l-au abandonat in diferite locatii. Azi la nici 24 de ore de la asa-zisa pietruire executata de ELSACO strazile sunt la fel de impracticabile si toate afirmatiile sunt doar ,,praf in ochi,, pentru noi care din cauza lor suportam pentru al doi-lea sezon de iarna consecutiv starea deplorabila a drumului. Ca sugestie imi pot permite sa le precizez ca pentru nivelarea si stabilizarea nivelului strazilor in locurile critice, exista piatra de cariera sparta, folosita cu succes la CFR solutie care ar rezolva situatia o perioada mai lunga, dar probabil cariera de piatra este mai scumpa decat deseurile de balast de pe malurile Siretului pentru patronii de la ELSACO. In timp ce alte companii au lucrat si refacut strazi mult mai lungi si cu circulatie mult mai intensa nu intelegem totusi cum strazile CASIN si MUSAT VODA care insumate nu au mai mult de 1 km, nu au putu fi finalizate din anul 2016 pana in prezent ? Oare nu cumva si Primaria are o vina domnule MURARIU ? Oricum apreciem si va felicitam pe aceasta cale pentru ceea ce incercati sa faceti pentru noi. Cu multumiri si sperante !

  2. Pe Graniceri nu se poate intra… adica se poate intra, dar nu se poate iesi. La fel si pe Tunari, unde gasim pe mijlocul „strazii” un torent, complet cu albie si probabil, ocaziunal, vietuitoare acvatice. Unii spun ca seamana cu o brazda de plug. Pe Caragiale (la intrare spre Pensiunea Bianca) de ani de zile sunt aceleasi gropi. Pe Ion Creanga, daca te aventurezi pana in capat, e ca o experienta de viata. Te duci baiat si te intorci barbat. Pe Iuliu Maniu daca masina ta face mai mult de 700 Euro, mai bine mergi pe jos. La Tulbureni au pus canalizare si a durat TREI ANI (nu exagerez deloc) pana au terminat de asfaltat.Erau la un moment dat 44 de santuri transversale (da, le-am numarat, cand le incalecam cu 2 km/h) sapate prin asfalt. Multumim primariei!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *