Costel Enache, înaintea meciului de la Constanța: Sper să ne regăsim eficiența. Suntem condamnați să facem asta

stiri, botosani, stiri din botosani, costel enacheMeciul pe care FC Botoșani îl va juca, luni, cu cei de la Viitorul este unul decisiv pentru Fc Botoșani. O recunoaște inclusiv antrenorul echipei, Costel Enache, care recunoaște că până acum jucătorii, deși experimentați, nu au avut un joc omogen, nu au jucat eficient.

„E un meci direct, unul decisiv și pentru noi și pentru cei de la Viitorul. Văd un meci echilibrat, văd un meci în care ambele echipe vor fi foarte atente. Sper să fim noi cei care să fim eficienți pentru că ne-am cam pierdut eficiența și lucrurile acestea ne-au cam ținut pe loc în ultima perioadă. Am marcat foarte puțin deși am reușit să ajungem destul de consisten în zona de finalizare. Sper ca în jocul de la Constanța să ne regăsim eficiența. Suntem condamnați să facem asta cel puțin”, a precizat antrenorul FC Botoșani.

În ce privește strategia pentru meciul cu Viitorul, care va avea loc luni, 19 februarie, de la ora 20.45, în deplasare, Enache spune că e nevoie de o defensivă puternică și luarea unor decizii prompte și oportune în atac.

„E o strategie destul de greu de ales pentru că nouă ne trebuiesc cele trei puncte, dar punctele astea trebuie să vină pe o siguranță foarte bună defensivă. Adversarul are calitate pentru momentul defensiv, au omogenitate în modul de abordare, în modelul de joc și atunci pot fi foarte eficienți pe momentul ofensiv. Noi trebuie să fim disciplinați tactic pentru momentul de apărare, iar pe partea de atac să fim mai decizivi, deciziile noastre să fie mai prompte și mai oportune”, a spus Enache, care a adăugat că nu se poate vorbi de o favorită pentru meciul de luni.

În primul 11 nu vor fi făcute modificări, susține Enache, dar nu a fost luată încă o decizie finală în acest sens.

like facebook, stiri, botosaniSuntem două echipe echilibrate, două echipe care am avut cam același traseu în campionat, dar inversat, Viitorul a început slab și au revenit pe parcurs foarte bine, cu rezultate constante în ultima perioadă. Noi am început prima parte foarte bine, pe final ne-am împiedicat. Suntem două echipe care am fost constant acolo în zona play off-ului. […] E clar că în ultimele două jocuri am luat deciziile puțin întârziați sau deciziile nu au fost cele mai bune. În momentul în care am pasat ar fi trebuit să finalizăm, să dăm la poartă sau invers. Jocul de atac e un joc care necesită oarecare omogenitate în cadrul jucătorilor. Am avut câțiva jucători noi, timpul a fost foarte scurt, am mers pe ideea că sunt jucători cu experiență, Ludovici, Golofca, Acsente, akim și am zis că e clar experiența lor o să ajute imediat echipa. Uite că pentru primele două jocuri nu a fost chiar așa, Cu toată calitatea jucătorilor noștri, e clar că trebuie să punem lucrurile la punct într-un proces care durează puțin”, a spus Enache.

FC Botoșani va pleca la București vineri dimineață și va sta acolo trei zile pentru a profita de teren. După meciul cu Iașul nu au fost accidentări grave, dar au fost probleme medicale.

„Au fost ceva probleme medicale, dar nu care să împiedice activitatea, Golofca, Achim, Moruțan sunt accidentări sau lovituri inevitabile în cadrul unui joc”, a spus antrenorul. În ceea ce îl privește pe Tincu, Enache spune că „e foarte greu ca după 2 săptămâni de pauză să fie 100% la joc”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *