FOTO Un profesor din Camerun îi învață pe profesorii de limba franceză din Botoșani cum să îmbine teatrul cu lecțiile de la clasă

profesor camerun lectii teatruDin dorinţa de a se apropia cât mai mult de elevii lor şi de a scoate lecţiile din tiparul clasic, profesorii de limba şi literatura franceză din judeţ învaţă în aceste zile cum să îmbine teatrul cu materia pe care o au de predat. Anunţata vizită a formatorului camerunez  Romuald Ngomssi s-a concretizat, tânărul doctorand explicând celor câteva zeci de dascăli botoşăneni cât de interesantă este educaţia prin intermediul teatrului şi cinematografiei. Timp de două zile, Romuald arată într-o manieră maxim aplicată cum se fac exerciţiile de dicţie şi comunicare, cât de atractive pot fi jocurile cuvintelor, ale gesturilor şi ale interpretării actoriceşti. Profesorii de franceză din întreg judeţul, reuniţi la Casa Corpului Didactic, pun în scenă chiar o piesă de teatru, urmând apoi să recreeze jocurile în clase, cu elevii lor.

 like facebook, stiri, botosani  „De ce teatrul? Pentru că aduce împreună oameni provenind din medii foarte diferite, îi face să spargă gheaţa, să comunice chiar foarte bine şi pentru timp îndelungat. Pentru că apropie oamenii.”, explică Romuald. Camerunezul este doctorand la Universitatea din Yaounde şi a venit în România prin proiectul voluntarilor francofoni.

De aproape un an de zile îi învaţă pe profesorii de aici cât de frumoase pot fi orele de limba franceză.

 ”Teatrul vine pentru elevi cu o dublă dimensiune: cea a textului care trebuie înţeles şi cea a performanţei actoriceşti. Învăţăm tehnicile de bază ale artei dramatice: jocurile limbii înainte de jocurile corporale, gestuale. Interpretarea prin cuvânt şi interpretarea prin gest.”, spune camerunezul nu fără oarecare emoţii, explicând că o piesă de teatru seamănă cu un tablou în care fiecare elev îşi are locul său, iar prin alăturarea acestora rezultă un întreg armonios. Copiii învaţă astfel că fiecare este important şi indispensabil tabloului mare.

„Este a doua oară când îl avem pe Romuald  Ngomssi la Botoşani, după ce în luna iulie a anului trecut s-a bucurat de un mare succes vorbindu-ne despre cinematografie. Îi mulţumesc pentru că a răspuns din nou invitaţiei noastre, aşa cum transmit mulţumiri colaboratorilor noştri din Institutul Francez şi Ambasada Franţei la Bucureşti, fără de care aceste întâlniri nu ar fi posibile.”, a declarat şi Gabriela Mangîr, profesor de franceză a Colegiului Naţional „A.T.Laurian” şi preşedintele filialei botoşănene a Asociaţiei Române a Profesorilor Francofoni.

Romuald Ngomssi profesor camerun

Romuald Ngomssi profsor camerun

 

One thought on “FOTO Un profesor din Camerun îi învață pe profesorii de limba franceză din Botoșani cum să îmbine teatrul cu lecțiile de la clasă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *