Costel Lupașcu: „Domnul primar Flutur ar trebui să fie interesat mai mult de respectarea promisiunilor făcute față de botoșăneni, decât să atace PSD. Să ne spună ce proiecte am blocat!”

deputat costel lupascu, stiri, psd, botosaniDeputatul PSD Costel Lupașcu a anunțat luni că PSD Botoșani este preocupat de realizarea mai multor obiective concrete pentru botoșăneni și nu de gâlceavă și ceartă politică, așa cum dorește actualul primar al municipiului Botoșani, Cătălin Flutur.

Domnule primar, atât eu, cât și colegii mei social-democrați manifestăm deschidere în sensul realizării unui consens la nivel local pentru susținerea și promovarea interesului cetățenilor din municipiul Botoșani. Cu toate acestea, constat cu amărăciune că în loc să vă respectați promisiunile făcute în fața botoșănenilor în iunie 2016, aruncați cu acuzații închipuite spre PSD ca să atrageți atenția de la nerealizările dumneavostră din acest mandat. Vă rog să se spuneți exact, cu subiect și predicat, ce proiecte au fost blocate și ce v-a împiedicat să trimiteți documentele solicitate de ministere în termenele stabilite”, a declarat Costel Lupașcu.

PSD Botoșani a dat dovadă de maturitate politică și unitate în ceea ce privește obiectivele de interes major pentru Botoșani și a atras investiții de peste 184 milioane de euro în toate localitățile județului, ocupând locul 6 pe țară la finanțarea alocată prin etapa a doua a Programului Național de Dezvoltare Locală.

Totodată, la 6 luni de la preluarea guvernării de către PSD și ALDE au fost acreditate toate autoritățile de management, ceea ce arată interesul față de atragerea fondurilor europene în fiecare comunitate locală din țară, inclusiv în Botoșani. Astfel banii din fondurile structurale pe care se laudă actualul primar Cătălin Flutur că îi atrage pentru municipiul Botoșani reprezintă de fapt munca desfășurată de Ministerul Fondurilor Europene pentru lansarea de apeluri de proiecte pentru cele 7 programe operaționale, din care peste 66% sunt disponibile pentru implementare, respectiv 27,6 miliarde de euro.

Vă plângeți de aproape doi ani că nu puteți face investiții pe plan local sau vă lăudați cu proiectele predecesorului dumneavoastră. Cu sprijinul parlamentarilor PSD Botoșani și al Guvernului social-democrat din perioada 2012-2014, s-a început prima etapă care prevede 80 de apartamente ANL noi pe Șoseaua Iașului și locuințele sociale din cartierul Cișmea. În ceea ce privește lucrările de la Teatrul Mihai Eminescu evitați de fiecare dată să spuneți că la întocmirea primului proiect tehnic, când erați primar, nu s-au luat în calcul lucrări la partea de consolidare a fundației clădirii și astfel era pusă în pericol siguranța actorilor și spectatorilor, dacă nu se refăcea expertiza și nu se descopereau aceste grave deficiențe de structură. Aveți un excedent bugetar de 15 milioane de lei în bugetul local, dar preferați să atacați PSD că nu vă sprijină. Probabil așteptați ultimul an de mandat ca să cheltuiți fondurile municipalității în grabă pentru a da bine în campania electorală, așa cum ați procedat și în mandatele precedente”, a subliniat deputatul social-democrat.

Parlamentarul PSD Botoșani face un apel la actualul primar Cătălin Flutur să lase deoparte orgoliile politice și lupta de partid și să discute deschis prioritățile municipiului.

În același timp, vice-liderul grupului PSD de la Camera Deputaților atrage atenția edilului municipiului Botoșani să nu procedeze și în acest an la fel ca în 2017. Atunci, după adoptarea bugetului local care conținea amendamentele cu proiecte de investiții ale consilierilor PSD, primarul Flutur nu a pus în aplicare nicio măsură din cele prevăzute în hotărârea de consiliu local, ci a preferat să țină totul la sertar, deși erau fonduri alocate pentru mai multe obiective de interes din oraș.

Atunci când avem în vedere obiectivele de interes local, trebuie să tragem toți în aceeași direcție pentru a îmbunătăți condițiile și serviciile pe care orașul Botoșani le pune la dispoziția cetățenilor. Acest lucru este cel mai important. Nu ajungem nicăieri, dacă ne certăm și strigăm unii la alții prin mass-media. Botoșănenii au nevoie de soluții practice și rapide, să simtă că se schimbă ceva în bine pentru ei și familiile lor. Oamenii s-au săturat de contre și declarații în contradictoriu. Haideți să lăsăm politica și să facem administrație pentru botoșăneni, nu pentru imaginea unuia sau altuia. Din informările publice de la ministere și de la colegii mei din Consiliul Local, știu că toate proiectele de investiții avizate de CNI sunt în desfășurare”, a adăugat deputatul PSD Costel Lupașcu.

One thought on “Costel Lupașcu: „Domnul primar Flutur ar trebui să fie interesat mai mult de respectarea promisiunilor făcute față de botoșăneni, decât să atace PSD. Să ne spună ce proiecte am blocat!”

  1. Portocalii au facut ceia ce stiu mai bine au taiat pensiile si salariile impreuna cu liberalii basescu ,udrea, videanu..la Botosani furau masinile si trebuia sa platesti rascumparare pentru ele in haita cu HSR omul lor , da asta au facut cei care au taiat in carne vie in popor au facut averi imense..macar astia au facut ceva pe cand voi ??? nimic doar pentru buzunarele voastre !
    RUSINE SA VA FIE …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *