Angajații de la Protecția Mediului, nemulțumiți de ”modul defectuos și discreționar de stabilire a salariilor”

protestt apmSindicatul Liber al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani îşi exprimă nemulțumirea profundă faţă de modul defectuos și discreționar de stabilire a salariilor, care a creat discrepanţe majore între angajații Ministerului Mediului și între angajații APM Botoșani și funcţionarii publici din alte deconcentrate.

Persoane care au fost nou angajate sau promovate în a doua jumătate a anului 2017 în APM Buzău, Satu Mare, Vaslui, Maramureș beneficiază deja de aplicarea grilelor din Legea cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, la care s-a adăugat și majorarea cu 15% pentru complexitatea muncii. Astfel, pentru aceeași activitate, în aceste cazuri statul român achită salarii aproape duble. Salariații APM Botoșani sunt puși „în așteptare” până în anul 2022. Până la începutul anului 2017, angajații APM Botoșani au avut aceleași grile de salarizare ca și Consiliul Județean Botoșani, Instituția Prefectului județul Botoșani, Casa Județeană de Pensii, Direcția Sanitar Veterinară Botoșani. Modificările făcute în sistemul național de salarizare a personalului plătit din fonduri bugetare au condus la apariția unor imense diferențe de venituri între aceleași categorii de angajați, creând un mediu profund discriminator, inegal și inechitabil. De exemplu, din studiul grilelor Consiliului Județean Botoșani, rezultă că, după mărirea cu 25% pentru trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat, un consilier superior cu maxim de vechime va avea un salariu de bază brut de 8354 lei / lună. Un angajat similar al APM Botoșani are un salariu de bază brut de 4420 lei / lună. Astfel, acest sistem politic a dezbinat și dezechilibrat întregul sistem public național”, se precizează într-un comunicat de presă.

 

 

 

 

One thought on “Angajații de la Protecția Mediului, nemulțumiți de ”modul defectuos și discreționar de stabilire a salariilor”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *