Concurs de șah pentru elevi. Cine sunt câștigătorii

sah eleviŞahiştii juniori ai judeţului s-au întrecut în weekend-ul care a trecut şi i-au desemnat, din 68, pe cei mai buni. Trei competiţii s-au desfăşurat în total, găzduite fiind de Şcoala nr. 11 a municipiului reşedinţă de judeţ. Este vorba despre „Cupa Unirii” la Şah şi de etapele judeţene ale Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar şi cea a Gimnaziilor .

Activităţile s-au desfăşurat conform Regulamentului de organizare a competiţiilor sportive şcolare şi cu respectarea Regulamentului Federaţiei Române  de Şah., sistemul de joc – elveţian, 7 runde. Au participat un număr de 68 de concurenţi din care 25 de fete şi 43 de băieţi.

like facebookOrganizatori au fost Inspectoratul Şcolar al Judeţului, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret şi Academia Olimpică Română – Filiala Botoşani, premiile oferite de aceştia constând în materiale sportive şi chiar dulciuri pentru cei mai mici şahişti.

Sportul minţii şi-a desemnat învingătorii pe categorii, aceştia provenind atât de la licee obişnuite deja cu podiumul, dar şi din zone mai îndepărtate de reşedinţa judeţului. Colegiul Na’ional A.T.Laurian, spre exemplu, o au pe Ioana Zoiţanu drept câştigătoare la Categoria Liceu Fete, îndrumată fiind de profesorul Elena Alecsa.  Premiul băieţilor de liceu a fost adjudecat de Alexandru-Andrei Breşug, de la Colegiul ”Naţional M. Eminescu”. O „figură frumoasă”  au făcut şi copiii de la  Şcoala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Dersca, aceştia ocupând locul I la Categoria Primar atât la Fete cât şi la Băieţi, prin Roberta-Paola Cazacu şi Davis Anănuţă. Şahul în echipă, însă, a avut alţi învingători, locurile 1, 2 şi 3 fiind ocupate de Liceul Tehnologic Todireni, Şcoala Gimnazială nr. 17 Botoşani şi Şcoala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Dumbrăviţa, comuna Ibăneşti.

premii sah

sah elevi

sah elevi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *