Noi acțiuni ale polițiștilor botoșăneni în stradă. Zeci de sancțiuni și cinci permise reținute

politie rutiera, stiri, botoani, razieÎn ultimele 24 de ore, peste 60 de patrule au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. În urma activităţilor, au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind  41.000 de lei.

like facebookPoliţiştii rutieri au acţionat cu 10 aparate radar pe principalele drumuri naţionale şi judeţene pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi încălcării normelor rutiere, în urma cărora au aplicat 91 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de O.U.G.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, în valoare de peste 28.000 de lei, dintre care  45 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, iar 46 pentru alte abateri la regulile de circulaţie.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut cinci permise de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule.

Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *