Bugetul județului, aprobat cu critici. Consilier PNL: Singurul criteriu care a stat la împărțirea acestor bani este cel politic

cj consiliu judetean 2Consilierii județeni din PNL au fost mai vocali miercuri decât primarii din partid. Aceștia au criticat modul de repartizare a bugetului pe 2018 către unitățile administrativ-teritoriale, pe care l-au catalogat ca fiind unul politic.

CJ a repartizat peste 10 milioane lei pentru drumurile județene și peste 3 milioane lei pentru drumurile comunale.

like facebookConsilierul județean PNL, Mirela Saucă. a cerut amânarea ședinței de CJ cu 24 sau chiar 48 de ore, ”pentru a face o analiză obiectivă a modului în care se împart acești bani”.

Cele două proiecte aflate pe ordinea de zi sunt de o importanță vitală pentru comunitate. Banii pe care ar trebui să-i aprobăm astăzi asigură sau nu dezvoltarea proiectelor care și le-au propus pe 2018. Cred că aceste proiecte au nevoie de o dezbatere serioasă, având în vedere că materialele ne-au fost puse la dispoziție într-un termen scurt, pentru a formula amendamente serioase. Singurul criteriu care a stat la împărțirea acestor bani este cel politic. Vă solicităm amânare cu 24 dacă nu 48 de ore a ședinței pentru a face o analiză obiectivă a modului în care se împart acești bani”, a spus Saucă.

La rândul său, consilierul județean Gheorghe Sorescu a cerut prefectului județului să atace hotărârea în contencios administrativ, dacă nu întrunește condițiile de legalitate.

Proiectul de hotărâre care ni se propune astăzi nu întrunește condițiile de legalitate. Cele două criterii avute în vedere sunt lungimea drumurilor comunale și starea tehnică a acestora. Din punctul nostru  de vedere, niciunul din aceste puncte nu sunt îndeplinite”, a spus Sorescu.

 

 

One thought on “Bugetul județului, aprobat cu critici. Consilier PNL: Singurul criteriu care a stat la împărțirea acestor bani este cel politic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *