Primarul comunei Pomârla susține că este încă membru PSD: Am fost exclus de un CEx virtual. Vorbim de un act fictiv

dumitru chelariu pomarlaPrimarul comunei Pomârla, Dumitru Chelariu, susține că este încă membru PSD și că nu există un act oficial de excludere. Chelariu consideră că așa-ziza sa excludere din PSD nu este statutară.  El a declarat că atunci când va primi un astfel de document, îl va ataca în instanță.

like facebookA devenit CEx-ul ăsta sperietoarea tuturor. M-am mirat că CEx-ul național este în număr de 68-70 și CEx-ul din Botoșani de 160. 160 m-au eliminat, deși nu știu care sunt cei 160.  Vorbim de un act fictiv , nu am ce ataca. Stau și aștept un act de excludere, dar îl voi ataca în secunda 1, când îl vor emite, pentru că este nestatutar. Nu este normal și nu are nimic cu realitatea, cu organizația locală, cu rezultatele noastre. Am fost exclus de un CEx virtual”, a menționat Dumitru Chelariu.

Acesta a fost exclus din PSD după ce a adus critici la adresa conducerii partidului. Chelariu a spus că va critica, în continuare, derapajele, pentru că, susține el,  asta este democrația într-un partid. Primarul de Pomârla a adus inclusiv marți noi critici la adresa conducerii PSD Botoșani, respectiv a Doinei Federovici.

”Am văzut și la București, de unde avem mari așteptări, cum funcționează legea. Noi trebuie să luptăm, să fim uniți și să aducem normalitatea. Știu, văd lupta pentru putere din partide. Vedeți interimarii aştia din toate judeţele ce fac: execută orice la comandă orice. Sunt preşedinţii interimari, oameni care se luptă pentru influenţă în partid şi nu mai ţin cont de realitate. Eu mi-am făcut datoria faţă de partid, mulţumesc pentru lucrurile bune, iar cu persoanele care au apucături din astea o să mă răfuiesc în continuare. Nu mă vor încânta comunicatele de presă, voi fi acid cu ceea ce se întâmplă. Poate fi chestorul Senatului, poate fi şi preşedintele României. Nu mă interesează. Am ajuns unii membri de partid că nu mai ştim care sunt însemnele partidului. Vedem numai fundele doamnei Federovici, nu însemnul trei trandafiri. Or să confunde ăștia semnul de partid cu fundele dumneaei””, a adăugat primarul de Pomârla.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *