FOTO Zeci de mii de credincioși din Botoșani au participat la slujba de Bobotează și au luat apă sfințită

boboteaza , stiri, botosani, biserica sfantul ilieZeci de mii de credincioși din Botoșani au participat, sâmbătă, la slujba de Bobotează și au luat apă sfințită. Preoţii au oficiat mai întâi Sfânta Liturghie, după care au ieşit afară şi au ţinut noi slujbe de sfinţire a apei.

like facebookUna dintre cele mai aglomerate biserici din Botoșani a fost Biserica Sfântul Ilie, unde slujește protopopul Lucian Leonte.

Aici peste 500 de persoane au asistat la slujbă şi au stat la rând cu sticle şi căni pentru a lua apa sfinţită.

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.

boboteaza , stiri, botosani, biserica sfantul ilieBoboteaza sau Botezului Domnului încheie ciclul sarbatorilor de iarnă şi reprezintă în acelaşi timp şi una din cele mai importante sărbători creştine. Este sarbatoarea instituita in amintirea botezului primit de Mântuitorul din mâna Sfântului Ioan Botezatorul în apa Iordanului.

Aghiazma mare se ia timp timp de opt zile, pe stomacul gol, înainte de anaforă.

One thought on “FOTO Zeci de mii de credincioși din Botoșani au participat la slujba de Bobotează și au luat apă sfințită

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *