Contre de la distanţă între președintele CFR Cluj şi acţionarii FC Botoşani

valeriu iftime fc botosaniPreşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat că şi-ar dori Dinamo ca adversar în play-off şi nu FC Botoşani. Oficialul formaţiei din Gruia a spus că nu doreşte să înfrunte în play-off FC Botoşani şi deşi nu a spus-o răspicat e clar că se teme de confruntările cu moldovenii, pe care nu i-au învins niciodată în acest sezon, atât în campionat cât şi în cupă, dar mai ales de o eventuală coaliţie a moldovenilor cu FCSB.

like facebook„Mi-aş dori Dinamo în play-off, în detrimentul Botoşaniului. E o echipă de tradiţie şi vor exista mai multe derby-uri de interes, cu noi şi cu FCSB. Nu am nimic cu Botoşani, chiar dacă am făcut cu ei trei egaluri până acum şi ne-au eliminat din Cupă. Vreau Dinamo pentru un plus de interes al competiţiei”, a declarat Iuliu Mureşan.

Finanţatorul FC Botoşani i-a dat imediat replica oficialului formaţiei din Gruia şi a spus că dacă echipa lui Costel Enache va obţine punctele necesare accederii în play-off, cei de la Cluj nu vor avea cum să se opună prezenţei botoşănenilor în play-off.

„Nu ştiu dacă pot ei să facă ceva. E un punct de vedere a domnului Mureşan. Ei tot spun că noi suntem cu Steaua însă nu e nicio legătură. Eu aş vrea să bat FCSB-ul mai mult ca pe oricine. Nu cred că există cineva care poate da un meci. Orice punct câştigat contează. Nu are nimeni o zestre de puncte în aşa fel încât să-şi permită să piardă un meci. CFR-ul e într-o luptă stânsă cu FCSB şi CSU Craiova pentru titlu. Noi ne luptăm cu Dinamo pentru un loc în play-off. Dinamo are cu CSU Craiova, cu FCSB şi Astra. Cum îi pot ajuta cei de la CFR pe cei de la Dinamo? Ei sunt supăraţi pentru că i-am scos din cupă, nu au câştigat niciun meci în campionat cu noi. Aş vrea să ne calificăm în play-off şi să batem şi FCSB şi CFR Cluj. Atunci să vedem ce mai au de spus!”, a afirmat Iftime.

Sursa: Cancan.ro

loading...

Ping-uri pentru aceasta Știre

  1. Contre de la distanţă între președintele CFR Cluj şi acţionarii FC Botoşani | Moldova24

Lăsați un comentariu

*