Primarul Flutur a semnat primul contract prin PNDL

catalin fluturPrimarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a semnat la Ministerul Dezvoltării primul contract din cele 24 de contracte pe care le are municipalitate prin programul PNDL II. Este vorba de modernizarea unui laborator de fizică la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”,  cu valoare de 55.000 lei, din care 50.000 lei reprezintă partea Guvernului. Edilul a criticat, însă, modalitatea de lucru a ministerului, spunând că primarii sunt nevoiți să facă navetă la București, pe când aceste contracte ar putea fi trimise și prin poșta electronică.

like facebookNu pot să nu constat și să nu sugerez un lucru. Dacă noi, la Botoșani, avem 24 de contracte și semnăm câte un contract, și numai eu îl pot semna, asta înseamnă să merg de 24 de ori la București, cu cheltuiala de rigoare. Am făcut o socoteală și ca să mă duc să semnez toate contractele mă costă 10 mii lei. Mergând pe minim de 250 lei pe contract numai benzina-drumul. Acolo erau niște culoare pline cu dosare peste tot și erau mulți primari. Gândiți-vă că sunt 9000 de proiecte și vreo 3000 de primari care se plimbă la București cu trenul sau cu mașina în fiecare zi. Am găsit acolo un funcționar, care mi-a pus în față contractul semnat de viceprim-ministru. Am semnat și a fost o chestie de 3 minute. Logica lucrurilor: trimite cu poșta specială. Nu m-am întâlnit cu cel mare. Era un funcționar. Trimite contractul prin poșta specială, îl semnez. Îmi opresc exemplarul meu și vi-l trimit înapoi”, a spus primarul Cătălin Flutur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *