Serviciul de Permise și Înmatriculări pregătește un nou sistem pentru înmatricularea mașinilor. Ciornea: Problemele majore apar de la tranzacții

marian ciornea 1Reprezentanții Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani pregătesc un nou sistem pentru programările online în vederea înmatriculărilor autovehiculelor. Măsura va fi luată pentru a nu se mai înregistra blocaje la programările online, dar și pentru a scurta perioada de așteptare. Asta și după ce au apărut situații când înmatriculările auto au fost blocate de traficanții de influență. În prezent, perioada de programare este de 60 de zile.

like facebook ”În momentul de față se lucrează la un alt program de ordonare a solicitanților, unul care să fie valabil, pentru că sunt unele județe care au programe puse la dispoziție de prefecturi, altele de direcția noastră de profil, altele undeva pe plan local. Sunt vreo trei sisteme administrate. Noi mai preluăm și cazurile extreme: expirări documente, cazuri socio-umanitare, medicale, le preluăm înainte, chiar dacă au programare. Numai că acel loc care a fost blocat nu poate fi completat, întrucât nu permite programul. Viitorul program, nu știu când va fi, va fi interconectat cu ceea ce se întâmplă  ulterior programării, iar ca element de identificare va fi seria de șasiu. Problemele majore apar de la tranzacții. Sunt acele tranzacții și unde sunt spații? La acei care s-au programat, iar între timp au vândut mașina pentru alt județ și mi-l blochează pe celălalt”, a declarat Marian Ciornea, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Botoșani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *