Iarna va ţine până la sfârşitul lui martie. Iată cum va fi vremea în următoarele luni

zapada (1)Viscole, geruri năprasnice și zăpezi cât casa. Asta ne așteaptă în această iarnă, care va ține până la sfârșitul lunii martie. Primele zile extrem de friguroase vor începe din 21 noiembrie. Iată dezvăluirile pe care le face numerologul Mihai Voropchievici.

Într-o carte scrisă de sfinții părinți în anul 1359  este prezis viitorul. Potrivit numerologului Mihai Voropchievici, în ”Gromovnic din bătrâni” apar previziuni până în anul 2058, astfel că cine o deține se poate considera norocos.

”Am primit-o în urmă cu doi ani de la o bătrână, este o carte veche, făcută de călugări, cu îngăduința tuturor și spre folosința tuturor, așa cum explică ei”, ne-a declarat Voropchievici, care s-a inspirit din ea în momentul în care a decis să ne spună ce ne așteaptă din punct de vedere meteorologic în această iarnă.

like facebook”Pentru noiembrie ar fi fost din data de 1 până pe 4 ger, pe 5 până la 14 noiembrie cer senin cu alternanţe destul de minore. Pe 15 va fi zăpadă. Între 16 şi 20 noiembrie o să fie mai întunecat, mai înnorat, cu alternanţe şi de vânt şi de temperaturi scăzute, dar nu foarte scăzute. Necazul cu ger mare vine în intervalul 21 noiembrie până la 30 decembrie. De asemenea, numerologul ne informează că decembrie debutează cu ger, pe 2 şi 3 se mai îndulceşte un pic, pe 5 e bine, dar e frig, pe 6,7 și 8 e zăpadă, deci ninsori la nivel de țară. Pe 9 este înnorat, pe 10 și 11 e foarte frig, pe 12 va bate vântul tare, 13,14, 15 este amestecat: și vânt, și frig, și mai călduț, o amestecătură”, ne anunță Voropchievici.

Vifor și ger, inclusiv de Crăciun

După această perioadă, trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău. Vine o perioadă grea, cu viscole. Nici de Crăciun și Revelion nu va fi mai bine. ”Pe 16 decembrie este senin, iar pe 17 cade zăpadă multă. Pe 18 se anunță  vifor, cu zăpadă multă, ger și va dura cel mult trei zile, pentru că pe 19 apare moina, iar din 20 și până pe 25, inclusiv în ziua de Crăciun o să fie un ger cumplit. Pe 26 este vânt, dintre Apus. Pe 27, 28, 29 ninge din abundență, în schimb pe 30 și în noaptea de Revelion va fi puțin mai cald”.

Pe 18 și 19 ianuarie, căderi masive de zăpadă

”Pe 1 ianuarie, de Sf. Vasile, și pe 2 este senin, din 3 și până în 5 vremea este amestecată: moină, ger, ceva lapoviță. Pe 6 este ger năprasnic, pe 7 e moină, din 8 și până în 11 ianuarie o vreme bună, pe 12 se formează niște vântrui, pe 13 o zi amestecată, dar intervalul acesta între 13 și 18 este destul de confuz, adică putem, avea niște alternanțe, efectiv să dea orice prognoză peste cap. Pe 18 și 19 vor fi căderi masive de zăpadă, se intensifică frigul pe 20, 21 și 22, pe 23 este mai înnorat și vânt, pe 24 din nouă zăpadă și vânt, pe 25 alternant, se înseninează, e mai plăcut, iar din 26 până în 31 va fi ger tare. Deci, meteorologii noștri au coordonatele perfecte ca să spună că această iarnă va fi ceva mai ieșită din comun”

Ninsori abundente și în februarie

”În februarie, din 1 și până în 5 este senin și ger, de 6 până la 8 zăpadă și vânt, se mai îndulcește între 9 și 12 febraurie, pe 13 și 14 se mai încălzește, zăpada devine mai moale, dar, în schimb, pe 15 și 16 cad iar zăpezi, pe 17 până în 21 alternează de la geruri la temperaturi mai moi, cum zice în carte, iar din 22 până la 29 este frig”.

Va ninge și la începutul primăverii

”Iarna se va prelungi și în martie, când va ninge pe 6, 7, apoi ger și vânt din 7 până în 11, în 16,17 este vânt,  pe 18, 19 vifor și zăpadă, iar după 21 martie începe să se mai îndulcească”, a conchis celebrul numerolog.
Sursa: RomaniaTV.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *