Un copilaș de 5 ani, din Botoșani, a primit rinichiul unui alt copil. Cazul, o premieră pentru medicii ieșeni

operatie-interventie-chirurgicala-mediciMicuţul primitor face dializă de la naştere, de trei ori pe săptămână, crescând practic în spital.  „Vreau să mulţumesc părinţilor care au fost de acord să doneze, ştiu că a fost o durere mare pentru ei… E greu să îţi pierzi copilul, dar e o bucurie să dai viaţă unui alt copil. Sper să fie puternici, vreau să le mulţumesc din suflet“, ne-a declarat mama micuţului care are, acum, un alt viitor în faţă.

Primul transplant de rinichi de la copil la copil a fost realizat zilele acestea la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“, din Copou, acesta fiind totodată şi cel de-al 200-lea transplant din cei 17 ani de activitate ai Centrului de Transplant Renal din Iaşi. Copilul în vârstă de cinci ani care a primit rinichiul de la un alt copil, de 7 ani, face dializă încă din prima lună de viaţă. Salvarea acestuia a venit din drama unei alte familii, care şi-a pierdut copilul în urma unui accident de maşină, când copilul în vârstă de 7 ani a traversat printr-un loc nepermis, pe Poitiers, săptămâna trecută. În ciuda eforturilor medicilor, după aproape o săptămână, acesta a fost declarat în moarte cerebrală, părinţii fiind totuşi de acord să doneze organele acestuia. Mama copilului care a primit şansa la o nouă viaţă povesteşte că micuţul a fost diagnosticat încă de la naştere cu mai multe probleme de sănătate, iar medicii nu îi dădeau şanse de supravieţuire. Atunci fusese diagnosticat cu insuficienţă cronică renală terminală, sindrom Gruber-Meckel (malformaţii congenitale severe, incompatibile cu viaţa), dar şi cu polidactilie, şase degete la o mână, şase la picioare.

Foto: Ziarul de Iasi
Foto: Ziarul de Iasi

De la trei săptămâni, acesta a fost nevoit să facă dializă.„La nouă zile de la naştere am aflat că are mai multe probleme de sănătate. A fost foarte greu, de la trei săptâmâni face dializă, iar cu ajutorul lui Dumnezeu am reuşit să facem acest transplant. Suntem bucuroşi că a fost lângă noi în aceşti ani, chiar dacă şansele erau minime încă de la naştere. De la Botoşani nu ni s-au zis foarte multe lucruri, doar că au mai fost copii în aceeaşi situaţie, dar care au murit. Atunci am fost foarte revoltată, şi le-am zis că, dacă e să moară, o să moară în braţele mele. Vreau să mulţumesc părinţilor care au fost de acord să doneze, ştiu că a fost o durere mare şi pentru ei, este greu să îţi pierzi copilul, dar e o bucurie să dai viaţă unui alt copil. Sper să fie puternici, şi vreau să le mulţumesc din suflet“, a povestit Petronela Şuşter, mama copilului care a primit rinichiul.

Timp de cinci ani de zile, copilul a făcut drumul Botoşani – Iaşi pentru cele trei şedinţe de dializă pe săptămână, crescând efectiv în spital. Din această cauză nu a putut merge nici la grădiniţă. Însă mama spune că abia aşteaptă să se întoarcă acasă, şi apoi să îl poată înscrie la grădiniţă, unde să meargă împreună cu alţi copii. „Venea mereu la dializă, nu zicea că nu mai poate sau că nu mai vrea. Din contră, doamnele de acolo au fost foarte ataşate de el. Practic a crescut sub ochii lor, şi a fost îndrăgit; avea şi el tabieturile lui, adică în fiecare zi când ajungea mai întâi le pupa pe asistente, apoi se întindea liniştit în pat şi stătea trei ore jumătate cuminte. A luptat pentru viaţa lui în orice clipă, a fost mereu activ, energic, are şi o personalitate unică, şi un simţ al umorului deosebit“, a mai spus mama copilului.

Transplantul cu numărul 200

like facebookMedicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ spun că acest caz reprezintă o premieră  pentru cei 17 ani de când a fost înfiinţat Centrul de Transplant Renal, fiind cel mai tânăr pacient căruia i s-a făcut transplant, dar şi singurul copil care a primit un rinichi de la un alt copil. Alţi trei copii cărora li s-a făcut transplant în aceşti ani au primit rinichiul de la rude, părinţi sau bunici, nu de la donatori aflaţi în moarte cerebrală. Prelevarea a avut loc în seara zilei de marţi, în jurul orei 23, la Spitalul de Copii „Sf. Maria“, iar transplantul a fost efectuat a doua zi. „Nu întâlnim prea des un donator copil, de aceea implicarea afectiv-emoţională e mai puternică.

Copilul care a primit rinichiul este un îngeraş care are o steluţă păzitoare acolo sus, şi acest lucru va însemna foarte mult pentru el, creşterea speranţei de viaţă, dar şi calitatea vieţii“, a precizat dr. Adelina Miron, medic specialist urolog, care a asistat la recoltare, dar şi la transplantul propriu-zis. De asemenea, acesta este şi cel de-al 200-lea transplant făcut la Iaşi încă din anul 2000. Copilul nu a fost singurul candidat existent, fiind chemat pentru evaluare şi un alt copil în vârstă de 14 ani care face de patru ani dializă la Spitalul de Copii „Sf. Maria“, însă pentru care se aşteaptă un alt donator. „Acest copil de 5 ani este cel mai tânăr pacient transplantat şi, în acelaşi timp, cu cea mai mare vechime, având cinci ani de dializă. Sperăm ca aceste eforturi ale medicilor să fie pe deplin răsplătite prin zâmbetul lui şi printr-o viaţă normală“, a completat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al spitalului „Parhon“. Medicii mai spun că la nivel naţional este extrem de rar transplantul la copii cu vârstă atât de mică.

Sursa: Ziarul de Iași

One thought on “Un copilaș de 5 ani, din Botoșani, a primit rinichiul unui alt copil. Cazul, o premieră pentru medicii ieșeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *