VIDEO! Imnul fetelor din Botoșani face furori printre internauți. Promovează orașul printr-un cântec special

fete botosaniImnul fetelor din Botoșani face furori printre internauți. Imediat după încărcarea acestuia pe Youtube, clipul Fetele din Botoșani- Hai la Botoșani a strâns deja peste 20.000 de vizualizări, dar și comentarii.

Iustina Irimia, Lorena Dupu, Loredana Călin și Simona Mazăre, sunt protagonistele din cadrul acestui proiect, care, spun ele, are ca scop promovarea Botoșaniului.

like facebookNe-am unit glasurile, cu bucurie, într-un cântec, compus special în scopul promovării județului Botoșani prin intermediul muzicii populare. Cântecul “Hai la Botoșani!”, s-a materializat într-un videoclip pe măsură, conceput de Cosmin Tomoiagă. Botoșaniul este un ţinut ce poate fi numit, pe bună dreptate, „leagănul culturii românești”, dacă ne gândim la ilustrele personalități care s-au născut pe aceste meleaguri (M. Eminescu, G. Enescu, Șt. Luchian, N. Iorga ). Și nu doar datorită acestor nume Botoșaniul poate urca piedestalul turismului românesc, ci și prin cadrul natural, prin cel spiritual sau prin cel tradiţional! Acestea sunt premisele de la care am pornit atunci când am început a pune acest proiect în aplicare și ne dorim din suflet să aducă o contribuție semnificativă la nivel de promovare a județului nostru. Totodată, l-am şi denumit astfel, cântec de promovare, dar, în acelaşi timp, poate fi receptat şi ca o invitaţie în Botoșani pentru cei care încă nu au ajuns pe al nostru plai. În cea mai mare măsură, cântecul face trimiteri la cele patru personalităţi marcante, la locurile natale ale acestora, dar şi la minunatele mănăstiri existente, la meşterii buni şi iscusiți, la oamenii harnici, cinstiți, cu faţa senină şi mai ales la natura fermecătoare care îți dă povaţă în orice moment. Astfel, filmările au avut loc la Casa Memorială ,,M. Eminescu” de la Ipoteşti, lacul și codrii din Ipoteşti, Casa Memorială ,,G. Enescu” de la Liveni, Casa Memorială ,,Şt. Luchian” din Botosani, Casa Memorială ,,N. Iorga” din Botoşani, la Prut, lângă orașul Ștefănesti, la Mănăstirea Sihăstria Voronei, acasă la meșterul popular Dănuţă Stan din satul Zăiceşti şi în atelierul de olărit al familiei Iacinschi din Botosani, precum şi în alte cadre naturale din județ”, se arată în descrierea videoclipului.

4 thoughts on “VIDEO! Imnul fetelor din Botoșani face furori printre internauți. Promovează orașul printr-un cântec special

  1. Eroare totala Ce sa promovezi la Botosani:un oras fara apa,un teatru care se darama de 5 ani dezgolit de tencuiala si lasat in paragina,un parc ce nu reusesc sa-l deschida de 5 ani ??si lista poate continua.singurii care promoveaza Botosaniul sunt politicienii prin minciunile lor tip,,comunicat de presa”care nu se materializeaza niciodata.Fetele promoveaza istoria cultura si religia inaintasilor nostri din judet.Felicitari fetelor felicitari echipei cu care ati dus acest proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *