Ce spune primarul Cătălin Flutur de lucrările de la Cornișa!

cornisa santier5Lucrările la parcul Cornișa nu s-au finalizat încă, iar reprezentanții municipalității nu pot avansa un termen privind recepția obiectivelor. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că nici măcar patinoarul de la Cornișa nu va fi funcțional iarna aceasta.
Până la deschidere, Primăria Botoșani se judecă cu constructorul, suma cerută drept daune de Electroalfa ajunge la aproape 1,5 milioane lei.
like facebookEi pe această perioadă au acolo organizarea de şantier şi îşi doresc probabil să obţină nişte bani, dar ne judecăm. Instanţa va hotărî a cui este vina, prelungirile s-au făcut cu acordul părţilor, asta invocăm şi noi în apărarea noastră şi aşteptăm hotărârea instanţei. Se mai lucrează cu ţârâita, câte un pic. Încă nu am semnat contractul în urma ultimei achiziţii publice care s-a făcut, este o problemă la partea de achiziţii. Dacă preluam patinoarul la timp ca obiect individual îl deschideam, dacă s-a hotărât să luăm tot ansamblul, când îl vom lua, atunci îl vom putea deschide, a afirmat Flutur.
Până la ora actuală niciun obiectiv de la Cornișa nu a fost recepționat.

 

One thought on “Ce spune primarul Cătălin Flutur de lucrările de la Cornișa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *