Ședință de urgență după întreruperea totală a apei. Când ar putea curge apa la robinete

cjsuComitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit, joi după-amiază, pentru a discuta asupra situație privind întreruperea totală a apei în municipiile Botoșani și Dorohoi, în 12 comune și alte două orașe. Directorul general al societății Nova Apaserv Botoșani, Albert Tanasă, a declarat că în adresa primită de Apele Române Bacău asupra lucrărilor care urmau să se efectueze la Bucecea s-a precizat clar că apa nu va fi întreruptă. Tanasă a menționat totodată că societatea Nova Apaserv nu are nicio implicare în această lucrare și că în momentul în care s-a trecut la golirea barajului, cele două pompe nu au făcut față, drept pentru care s-a decis oprirea apei.

like facebookVreau să îmi cer scuze utilizatorilor serviciilor noastre pentru problemna apărută, o problemă care nu poate fi imputată operatorului nici în cea mai mică măsură. Noi, luni dimineață, pe 16 octombrie, am primit adresă din partrea Apelo Române Bacău prin care ni se aduce la cunoștință că în regim de urgență vor fi efectuate o serie de șlucrări necesare la barajul de la Bucecea, în perioada 16-26 octombrie. Începând de luni am monitorizat această situație legată de aceste lucrări. Am fost prezenți și luni, și marți și miercuri la Barajul de la Bucecea. Am primit toate garanțiile că nu vor fi probleme în furnizarea necesarului de apă brută pentru a putea asigura apa potabilă pentru toate localitățile care sunt aprovizionate din sistemul Siret. Noi avem încheiat un contract cu Compania Națională Apele Române Bacău, iar la negocierea acestui contract am solicitat asigurarea unui debit minim. Tot în contract este menționat faptul că în cazul unor lucrări legate de decolmatarea lacului de la Bucecea, toate aceste lucrări vor fi făcute cu acordul părților și numai cu asigurarea sursei alternative pentru asigurarea serviciilor din partea societății. În adresa de luni mi s-a adus la cunoștință doar faptul că se vor efectua aceste lucrări și s-a precizat faptul că furnizarea apei brute se va face în regim continuu pe o sursă alternativă. Nu au fost probleme luni, marți, nu au fost probleme până miercuri la ora 14.00, când s-a produs efectiv golirea barajului. Noi nu am avut nicio implicare în efectuarea acestor lucrări., Dumnealor ne-au dat toate asigurările că nu vor fi probleme in asigurarea apei brute. Barajul a fost golit cu două pompe, însă s-a dovedit că cele două pompe nu pot face față și astăzi s-a luat această soluție radicală în ceea ce privește sistarea totală a serviciilor către localitățile care beneficiază de sursa de apă din Siret”, a menționat Tanasă.

Încă două pompe au fost aduse la fața locului, iar dacă în cursul nopții se va ajunge la un nivel corespunzător de furnizare a apei, condiționat de primirea cantității de apă brută necesară, se va încerca furnizarea apei.

Vom încerca ca în cel mai scurt timp, fără să pot avansa o oră sau mâine în ce perioadă a zilei, vom încerca să asigură furnizarea serviciilor în condiții optime. Nu este o lucrare care să aparțină societății Nova Apazserv. Încercăm și facem tot posibilul ca începând de vineri să începem furnizarea apei într-un regim normal”, a adăugat directorul Nova Apaserv.

 

4 thoughts on “Ședință de urgență după întreruperea totală a apei. Când ar putea curge apa la robinete

  1. Nu va enervati prematur. In noiembrie urmeaza oprirea apei de cei din Botosani.
    In loc sa planifice ambele opriri simultan…ne trezim cu doua. Planificare, nu gluma!

  2. dom’ Tanasa!!! scuza-te!!!! scuza-te!!! nu.. „vreau sa imi cer scuze”… cand iti ceri scuze – le ceri tu altora!!! scuzele se ofera adica, e corect gramatical „va rog sa ma scuzati”, nu „imi cer zcuze”!!!! think about!!!!!! e ca si cum ai zice ” imi cer de mancare”… nu- „mananc”…pai ceri cuiva de mancare…. sau mananci tu…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *