Medicul Ștefan Bercea: Dorim să avem două aparate CT: unul care să deservească spitalul și unul pentru Urgențe

medic Stefan BerceaReprezentanții Spitalului Județean fac demersuri pentru dotarea spitalului cu încă un Computer Tomograf, pentru a scădea durata de spitalizare a pacienților. Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean, a declarat că în medie sunt făcut câte opt examinări pe zi la CT-ul spitalului.

În spital avem contract cu o firmă privind examinările RMN, iar examinările efectuate cu CT sunt ale spitalului. Zilnic sunt programate în jur de opt examinări CT în cadrul spitalului și toate examinările care sunt solicitate de UPU. Pacienții care depășesc cele opt locuri sunt programați în zilele următoare. Dorim să avem două aparate de CT, unul care să deservească numai spitalul și unul care să deservească numai Urgența, ca să scadă durata de spitalizare. Cu cât se lungește așteptarea pentru un examen CT, cu atât pacientul stă mai mult internat în spital”, a menționat Bercea.

Potrivit acestuia, Spitalul Județean nu are contract pe CT cu Casa de Asigurări în cadrul Ambulatoriului de specialitate.

 

One thought on “Medicul Ștefan Bercea: Dorim să avem două aparate CT: unul care să deservească spitalul și unul pentru Urgențe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *