Deputatul Costel Lupașcu vrea să interzică expunerea pachetelor de țigări la punctul de vânzare

costel lupascu doina federoviciDeputatul PSD Costel Lupașcu a declarat joi că intenționează să promoveze o propunere legislativă care să interzică expunerea produselor de tutun la locul de vânzare. Prin această măsură, deputatul urmărește eliminarea unuia dintre factorii care îi determină pe copii și adolescenți să experimenteze fumatul.

like facebookFumatul este, din păcate, un comportament validat de adulți. Copiii noștri îi văd pe adulți că fumează și consideră că este un comportament dezirabil. Apoi văd pachetul de țigări în vitrină și în galantare. Simpla interdicție a vânzării acestor produse nu rezolvă în niciun fel problema. Dimpotrivă, curiozitatea este accentuată de mecanismul psihologic al „fructului oprit”, iar copiii vor găsi alte căi prin a-și procura aceste produse”, a explicat Lupașcu.

Potrivit acestuia, vânzarea produselor de tutun ar urma să se facă doar pe baza unui mercurial afișat la locul de vânzare, pe care vor fi înscrise exclusiv marca, tipul și prețul unitar al produsului. Costel Lupașcu apreciază că în acest fel va fi eliminată „însăși prezența țigărilor pe rafturile din magazine care reprezintă o formă de publicitate la aceste produse, ceea ce este nociv pentru adolescenți. Afișajul strident cu tot felul de mesaje promițătoare alăturate pachetelor de țigări de pe rafturile din magazine reprezintă un îndemn direct la fumat, adresat celor care văd aceste anunțuri publicitare, adică inclusiv copiilor noștri”, a declarat deputatul PSD, care a mai subliniat că astfel de restricții privind expunerea produselor de tutun la locul de vânzare există și în alte state.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *