Marius Budăi: Câștigul mediu net al românilor a crescut în ultimile două luni

deputat, marius budai, stiri, botosaniParlamentarul social-democrat Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților a anunțat astăzi că în luna iulie, câștigul mediu net al românilor a ajuns la 2.391 lei, în creștere cu 15,1% față de aceeași perioadă de anul trecut, și cu 0,5% față de luna precedentă.

Aceste date statistice arată că măsurile de guvernare ale PSD aduc mai mulți bani în mod real fiecărui cetățean. Creșterea economică nu este doar o creștere pe hârtie, ea se simte efectiv și în buzunarele românilor. În mod cert sunt încă multe lucruri de făcut, pentru că veniturile românilor sunt încă mult prea mici în comparație cu cele plătite în Europa pentru aceeași muncă și aceeași calificare”, a declarat Marius Budăi.

Datele oficiale ale Institutului Național de Statistică arată că evoluția economică vine din industrie și servicii cu valoare adăugată ridicată, ceea ce arată că investiţiile contribuie pozitiv la creşterea economică din trimestrul doi al acestui an, cu 0,6 puncte procentuale.

În guvernarea PSD – ALDE toți oamenii de bună credință pot să constate direcția pe care am pornit, aceea de a crește veniturile tuturor categoriilor de populație. Acest lucru se vede în creşterea câştigului salarial mediu, plus 14% în iunie 2017 faţă de iunie 2016, în creşterea pensiei cu 15% faţă de iulie 2016 şi în reducerea sărăciei. Datoria publică brută raportată la Produsul Intern Brut e mai mică decât în Guvernarea Cioloș. Astfel, a scăzut de la 44.6% în decembrie 2016 la 43.2% în iulie 2017. Informaţiile sunt pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice şi arată clar cum mint cei care spun că ne împrumutăm pentru a putea plăti creşterile de salarii şi de pensii”, a subliniat deputatul botoșănean.

Sursa: comunicat PSD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *