Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni de toamnă. Prognoza meteo

vremea la BotosaniAdministrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 11-24 septembrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, la începutul primei săptămâni vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, apoi valorile termice diurne vor marca o scădere, de la o medie de 31 de grade, la una de 23 de grade, în ziua de 13 septembrie. În zilele următoare, până în 17 septembrie, se va încălzi, iar media temperaturilor diurne va atinge 29 de grade. Va urma o nouă răcire, temperaturile maxime urmând să atingă în ultimele zile de prognoză 21…22 de grade. În ceea ce privește regimul termic nocturn, evoluția va fi asemănătoare, la început vor fi temperaturi minime, în medie, de 17 grade, în noaptea de 13 spre 14 septembrie vor scădea până spre 11 grade, apoi vor crește ușor până la 15 grade, iar după data de 17 septembrie vor ajunge din nou în jurul valorii de 11 grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai ridicată în ziua de 12 septembrie, precum și în intervalul 18-23 septembrie.

like facebookLA MUNTE În prima zi vremea va fi caldă, apoi temperaturile maxime vor scădea accentuat de la valori, în medie, de 21 de grade, până la 12 grade, în ziua de 13 septembrie. Ulterior acestei răciri vremea va intra într-un proces de încălzire, către valori medii maxime de 19 grade, însă după data de 19 septembrie temperaturile vor scădea din nou, neavând variații semnificative de la o zi la alta. La începutul intervalului, minimele vor scădea de la valori medii în jurul a 12 grade, spre 5 grade în noaptea de 13 spre 14 septembrie, apoi acestea vor crește ușor de la o zi la alta spre valori de 10 grade în 17 septembrie. După această dată, până spre sfârșitul intervalului, se va produce o nouă răcorire a vremii, astfel că valorile medii ale temperaturii minime vor ajunge să fie de 5…6 grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi ridicată în intervalul 11-14 septembrie, dar și între 17 și 24 septembrie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *