Marțea neagră: Teatrul nostru și … ”teatrul” lor

Dumitru Monacu- caricaturaChiar dacă ar fi fost potrivit să scriu azi câte ceva despre manualele de Educație fizică, Recreație, Vacanță sau Anatomia … ”genunchelui”, nu o voi face pentru că școala nu mai interesează pe nimeni în țara asta! Bineînțeles, mă refer la zonele decizionale – recte (citiți, totuși și … litera e!) Parlament, Guvern, partide politice.

Un om cu școală este un om cu deschidere deci nu reprezintă sub nicio formă o țintă a politicienilor ci dimpotrivă! Ei au nevoie de proști pe care să-i mânuiască așa cum vor, care să fie pătrunși de singura latură rămasă intactă din multpomenita transhumanță și anume spiritul de turmă. Cum aceste adevăruri nu mai constituie pentru nimeni o necunoscută, vom părăsi domeniul școlar (părăsit de altfel, demultă vreme și de diriguitori, la propriu!) și vom poposi  un pic în buricul municipiului Botoșani. În buricul care a avut două moașe (citiți doi primari!) și a rămas ca în zicală, netăiat. E vorba de clădirea teatrului Mihai Eminescu, reper cultural al municipiului și județului, ajuns azi exact ca un fel de Alcatraz părăsit.

Ceea ce mă irită din cale-afară în această  uriașă ”nonerecție” politică  este modul hotărât și aproape convingător al unor pesedei de a scoate basma curată Executivul Primăriei și Consiliul Local al …”stagiunii” de tristă amintire 2012-2016!  Ba că pe sub teatru s-a descoperit că trece apa … sâmbetei, ba că fondurile s-au împiedicat la intrarea în județ, ba că liberalii s-au pus de-a curmezișul,  ba că nu s-a ținut cont că teatrul e cu spatele la soare și cu tavanul în sus, ba că firma constructoare n-a calculat cu două zecimale TVA-ul la nisip, ba că DNA-ul a băgat groaza în slujbașii Primăriei, ba că formula comisionului a avut mai multe variabile decât în proiectul inițial, ba că… ba că!

Una peste alta – să fie foarte clar! – vinovați pentru tărășenia asta sunt numai și numai politicienii de top care au acționat din 2012 încoace, respectiv cei doi primari și cei peste douăzeci de parlamentari care, dacă erau …”mânați în luptă” de dorința de a face ceva pentru cei care i-au votat și-ar fi unit eforturile și cu siguranță ar fi reușit să facă din clădirea schimonosită de azi, o bijuterie arhitectonică aidoma Teatrului Vasile Alecsandri din Iași. Și pesediști și liberali trebuiau să se unească pentru un scop nobil și comun. Iar dacă era atât de dificil în obținerea fondurilor, sunt ferm convins că botoșănenii ar fi fost de acord ca aceștia să facă apel (de data asta, oficial!) la buzunarele lor. Adică o colectă publică. Sunt sigur că așa cum s-a întâmplat cu leul pentru Ateneu pe vremuri, s-ar fi putut aduna și pentru teatru, nu un leu ci poate … patru!

Dar de unde nu-i (de politicieni, vorbeam!) nici iubitorii de teatru nu cer!

În aceste condiții, vă dați seama că zona de agrement Cornișa este deja tichie de mărgăritar pentru politicienii cu calviție mentală deci să nu ne amăgim cumva că ne vom bălăci sau da cu săniuța în  actuala … stagiune!

Actorașii noștri politici nu pot face mai mult decât să care tava de ici-colo adică de la Botoșani la Bucale…

2 thoughts on “Marțea neagră: Teatrul nostru și … ”teatrul” lor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *