FOTO Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită la Mănăstirea Vorona prin Liturghie arhierească. ÎPS Teofan, prezent la eveniment

hram manastirea vorona- Botosani Mărturie vie a evlaviei monahale româneşti, Mănăstirea Vorona din judeţul Botoşani şi-a sărbătorit astăzi, 8 septembrie 2014, în ziua praznicului Naşterii Maicii Domnului, principalul hram. Bucuria sărbătorii a fost întregită de oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, alături de un sobor impresionant de preoți și diaconi.

Conform tradiţiei, credincioşii prezenţi la hramul Voronei s-au închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost scoasă din sfântul altar al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ şi aşezată în curtea aşezării monahale. Printre cei prezenți la slujba arhierească s-au numărat și tinerii din Patriarhia Alexandriei care au participat la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși, desfășurată în perioada 1 – 4 septembrie.

Hramul Mănăstirii Vorona s-a încheiat cu o agapă, oferită credincioşilor prin grija stavroforei Teofana Scântei, stareţa Mănăstirii Vorona.

Mănăstirea Vorona este o mănăstire ortodoxă de maici din România, situată pe teritoriul comunei Vorona (judeţul Botoşani). Ea se află amplasată în mijlocul unei păduri aflată la o distanţă de 2 km de satul Vorona. Ansamblul Mănăstirii Vorona a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Botoşani din anul 2004.

One thought on “FOTO Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită la Mănăstirea Vorona prin Liturghie arhierească. ÎPS Teofan, prezent la eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *