FOTO Primarul municipiului Bălți, două zile la Botoșani. Ce proiecte transfrontaliere vor să deruleze în comun Primăria Bălți și Primăria Botoșani

catalin flutur iogor seremet primar baltiPrimarul interimar al municipiului Bălți din Republica Moldova, Igor Șeremet, s-a aflat timp de două zile la Botoșani, pentru a discuta cu reprezentanții municipalității asupra unor proiecte transfrontaliere care ar putea fi implementate în comun. Igor Șeremet a fost însoțit de o echipă care a lucrat, împreună cu o echipă de la Primăria Botoșani și Consiliul Local, la conceperea acestor proiecte. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că sunt mai multe axe de finanțare unde vor fi depuse proiecte comune în cadrul Programul Operațional Comun România-Republica Moldova, pe exercițiul 2014-2020. Un proiect vizează conservarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric, valorificarea în comun a monumentelor și obiectivelor culturale și istorice și elaborarea unui traseu cultural vizând pe marele poet Mihai Eminescu. La Botoșani, va fi pus în valoare Centrul vechi, fiind conturat un traseu cultural din Centrul istoric -Piața Primăriei-Pietonalul Unirii-Parc Mihai Eminescu, însă vor avea loc și acțiuni culturale

Am identificat împreună proiecte pe care să le depunem pe Programul Operațional Comun România-Republica Moldova pe exercițiul 2014-2020, urmând ca de la această întrevedere, de la stabilirea acestor proiecte, fiecare pe partea noastră să lucrăm individual iar momentul depunerii să ne prindă cu proiecte viabile, cu proiecte care să ajute ambele comunități: și cea din Botoșani, și cea din Bălți”, a spus Flutur.

like facebookUn alt proiect care se dorește a fi implementat cu municipiul Bălți este în domeniul situațiilor de urgență.

Nu stăm bine nici unii nici alții aici. Acând această posibilitate, ne gândim să ne punem la punct cu sistemul de alarmare a populației, cu dotări în acest domeniu”, a mai declarat primarul municipiului Botoșani.

Un alt treilea proiect vizează o cooperare polițienească în ceea ce privește prevenirea și combaterea crimilității, iar acest lucru ar presupune extinderea rețelei video în municipiile Botoșani și Bălți, în timp ce un al patrulea proiect va fi depus pe domeniul sănătate, fiind alese ca prioritare spitalele TBC din cele două municipii.

Primarul Igor Șeremet a declarat că este pentru prima dată când municipiul Bălți din Republica Moldova colaborează cu Primăria Botoșani pentru implementarea unor proiecte comune.

Acordul de colaborare nu presupune numai implicarea comună în anumite proiecte transfrontaliere. Este vorba și de schimb de practici și de experiențe, normative legislative în ceea ce privește identifiucare surselor suplimentare a veniturilor locale. Mă bucură mult împărtășirea și deschiderea administrației din Botoșani și sunt sigur că nu este singura vizită”, a menționat primarul municipiului Băți.

Cele două părți au pus în cele două zile doar bazele unor idei de proiecte care vor fi dezvoltate, însă asta nu înseamnă că vor primi și finanțare.

ugor seremet primar balti

igor saramet balti catalin flutur

igor seremet primar balti catalin flutur

 

 

2 thoughts on “FOTO Primarul municipiului Bălți, două zile la Botoșani. Ce proiecte transfrontaliere vor să deruleze în comun Primăria Bălți și Primăria Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *