Noi nemulțumiri în educație de la legea salarizării unitare

cancelarie scoalaNoi nemulțumiri ale profesorilor botoșăneni legate de legea salarizării în sistemul bugetar. Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar, susține că unele prevederi din lege sunt neclare, cum ar fi de sporul de doctorat, salarizarea personalului implicat în proiecte, încadrarea personalului pensionar, calculul sporurilor şi acordarea indemnizaţiei de hrană, însă nemulțumirile pleacă și de la majorarea salarială de 20% promisă pentru iulie 2017, care nu s-a mai acordat. Aceste probleme au fost discutate cu ministrii Educației și Muncii.

like facebookCeea ce este foarte clar este că acea mărire vehiculată de 25% nici nu este efectiv mărire, măririle încep efectiv din martie pentru personalul didactic cu 20%. Am întrebat de ce nu ne putem compara cu alte domenii din sistemul bugetar, iar doamna ministru ne-a spus să încercăm să ne comparăm cu administraţia locală, sau cu alte domenii, începând de la anul. Nu putem decât să aşteptăm să vedem ce se întâmplă cu promisiunile făcute. Între timp, s-a făcut un material în ideea de a se preciza foarte clar cum se aplică legea salarizării”, a declarat Iuliana Nacu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *