Peste 1000 de scrisori de susținere trimise senatorilor botoșăneni pentru modificarea Constituției

Senatul RomanieiDemersul cetăţenesc de modificare a Constituţiei primeşte sprijin din partea senatorilor botoşăneni. Până în prezent, cei doi senatori ai PSD – Doina Elena Federovici şi Lucian Trufin, precum si senatorul PNL Costel Şoptică, au primit, până la data de 1 septembrie 2017, peste 1000 de scrisori din tot judeţul, solicitând sprijinul acestora pentru votul din Senatul României. Acest pas este esenţial pentru ca demersul să continue şi Referendumul să fie organizat în termen de 30 de zile de la data votului.

La sediul PSD Botoşani, senatorul Doina Elena Federovici a primit joi, 31 august, prin intermediul Comitetului Judeţean al Coaliţiei pentru Familie scrisori din partea mai multor medici, profesori, artişti şi antreprenori botoşăneni, iniţiativa fiind susţinută de cetăţeni din toate sferele profesionale.

like facebookProiectul de lege ce vizează modificarea Constituţiei a fost depus in anul 2015 de Comitetul de Iniţiativă Cetăţenească şi a strâns 3 milioane de semnături, fiind cel mai amplu demers de acest fel din România ultimilor 27 de ani.  Acesta prevede modificarea articolului 48, alin. 1 din „„Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți […]”, se va transforma în „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între între un bărbat și o femeie[…].”, potrivit unui comunicat al Comitetului Judeţean al Coaliţiei pentru Familie Botoşani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *