„Colecţii şi Colecţionari” -expoziţia cursanţilor din programul Bibliovacanţa

Expozitie de grup Colectii si ColectionariJoi, 3 august, în holul central al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” , se va desfășura vernisajul primei expoziții de grup Colecții și colecționari, cu exponatele cursanților participanți la programul „Biblio-Vacanța”.

În conformitate cu pasiunile și preocupările lor, expozanții: Samuel Pascariu– Galiano, Sorin Hrițcu- Lafontain, Dan Froicu, Ioana Hrițcu- Lafontain, David Adam, Ioana-Anemona Olteanu,  Alexia-Georgiana Cornaci,  prezintă o parte din colecțiile personale, pe cele două domenii importante: numismatica și filatelia.

like facebookDe când urmează cursurile de specialitate în cadrul  programului  „Biblio-Vacanța”, aceştia și-au însușit numeroase informații și abilități, finalizând cu întocmirea unor exponate pe domenii de colecționare: bancnotă, monedă, insigne, carte poștală, marcă poștală, ștampile și literatură de specialitate.

Cele 11 exponate, prezentate în vitrine și pe panouri filatelice, vor constitui un imbold în pasiune, și un exemplu de urmat pentru toți utilizatorii bibliotecii în păstrarea valorilor material-spirituale lăsate de înaintași.

 

loading...

Lăsați un comentariu

*